Menu

Articol

Dan Alexa se gândeşte să ajute Caransebeşul

Autor: 

Prezent, în perioada Paştelui, acasă, la Caransebeş, Dan Alexa, antrenorul Dunării Călăraşi, echipă cu care se bate la promovarea în Liga I, a avansat ideea de a pune umărul la creşterea fotbalului din municipiul în care s-a format ca sportiv.

„Am aflat cu părere de rău rezultatul meciului din ultima etapă, cu Oraviţa, şi asta mă face să cred că pentru Caransebeş este prea puţin să aibă o echipă în Liga a IV-a şi care, acum, să nici nu promoveze, a declarat Dan Alexa. Voi avea o discuţie cu primarul Felix Borcean, care este unul dintre prietenii mei foarte buni şi pe care îl apreciez mult, deoarece mă gândesc să ajut oraşul. Aici am început fotbalul, la Caransebeş sunt acasă, mă leagă foarte multe de acest loc, şi nu-mi place mediocritatea în care se află fotbalul de aici. Am să vin, probabil, în vară, şi atunci voi vorbi cu el, fiindcă vreau să văd care e situaţia, ce se doreşte, fiindcă acum, din câte am înţeles, Caransebeşul a ieşit din obiectivul promovării, beneficiind totuşi de condiţii mult mai bune decât au fost anul trecut. Aş dori să mă implic şi financiar, dar şi logistic”.

În urmă cu patru ani, Dan Alexa a mai ajutat fotbalul caransebeşean, echipa reuşind să promoveze atunci în Liga a II-a, după 30 de ani. „Atunci am colaborat foarte bine cu primarul de la vremea aceea, Marcel Vela. Acum, aşa cum am mai spus, e mediocritate... Oraşul merită cel puţin o echipă de Liga a III-a. Mi se pare absurd să promoveze Lupacul, care este o comună, şi Caransebeşul să fie la şapte puncte în spate, fără nicio şansă de promovare”, a mai spus Dan Alexa.

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog