Menu

Articol

Reşiţa va fi gazda Campionatului Balcanic de Marş, în 2020!

Președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea, oaspetele Universității „Eftimie Murgu” din Reșița

Președintele Federației Române de Atletism (FRA), Florin Florea, a fost oaspetele Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, la începutul acestei săptămâni. La întâlnirea cu rectorul universității, conf. univ. dr. Andrade Bichescu, au mai participat, Octavian Măzăran - director al Clubului Sportiv Universitatea Reșița, Rusalin Fâc - director al Clubului Sportiv Municipal Reșița, și antrenorul federal Cristian Dragomir.

Reşiţa va fi gazda Campionatului Balcanic de Marş, în 2020

În discuțiile purtate cu Președintele FRA referitoare la susținerea atletismului reșițean, în vederea dezvoltării atletismului românesc, s-au pus la punct unele detalii privind organizarea la Reșița a Campionatului național de marș din anul 2019 și a Campionatului balcanic de marș din anul 2020, competiții la care Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița împreună cu Primăria Municipiului Reșița au calitatea de coorganizatori.

În același timp, dl Florin Florea a ținut să felicite conducerea UEMR pentru susținerea sportivilor studenți din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Reșița, ne-a informat Birould e presă al Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa..

 

Powered by Jasper Roberts - Blog