Articol

Cu toţii cunoaştem povesta peştişorului de aur care, odată prins de pescar, îndeplineşte trei dorinţe dacă este lăsat liber, în apele lui. Basmul circulă în toate culturile, în diferite variante, din cele mai vechi timpuri. O variantă foarte cunoscută este cea culeasă de Fraţii Grimm şi introdusă celebrele lor cărţi de basme, cu titlul „Pescarul şi soţia sa”. Acolo, pescarul prinde peştişorul de aur, care îi cere să-l elibereze în schimbul îndeplinirii a trei dorinţe, însă, pescarul, un bătrânel modest şi cumsecade, îl eliberează pe peştişor şi nu cere nimic. Ajuns acasă, fără niciun peşte în traistă, pescarul îi povesteşte soţiei întâmplarea. Soţia, ca mai toate soţiile bărbaţilor modeşti şi cumsecade, era o femeie rea şi înfumurată. Aceasta îi porunceşte bărbatului să meargă înapoi la peştişor şi să-i ceară îndeplinirea unei dorinţe. Pescarul, se conformează şi, modest cum îl ştim, îi cere peştişorului o covată nouă. Dorinţa îi este îndeplinită. Desigur, soţia lacomă îl trimite înapoi, să ceară mai mult, să ceară o casă nouă cu tot ce e nevoie în casă, dorinţa se împlineşte, aşa că femeia doreşte un palat împărătesc, cum nu s-a mai văzut, cu acareturi, bogăţii, cu slujitor. Şi această dorinţă i se împlineşte, doar că, pescarul nu mai este primit în palat, fiind alungat de servitori. Atunci, pescarul îşi ia inima în dinţi şi se duce la peştişor să îi îndeplinească a patra dorinţă. Peştişorul, băiat bun, se învoieşte, iar pescarul îi cere să fie toate la fel cum au fost, adică, palatul să dispară şi el cu soţia lui să fie la fel de săraci cum au fost. Peştişorul îi îndeplineşte dorinţa şi totul revine la starea iniţială, iar pescarul este fericit. Soţia lui, desigur, nu este fericită, ea suferă, dar, înţelegem că ea nu ar fi fost, oricum, fericită fiindcă orice ar fi primit, ar fi voit mai mult.

M-am amuzat, zilele trecute când am citit într-un roman fabulos, „Calcanul”, de Günter Grass, că povestea poveştii cu peştişorul fermecat ar fi fost alta. Că un prieten al fraţilor Grimm a cules povestea din popor, în două variante.

În prima variantă, nevasta pescarului cerea tot mai mult, voind să fie rege, împărat, papă şi... Dumnezeu! Peştişorul i-a îndeplinit toate dorinţele, până la faza cu Dumnezeu, considerând cererea exagerată şi aducând-o pe femeie la starea iniţială, adică slabă, săracă şi supusă bărbatului.

În a doua variantă, pescarul este cel care supralicitează cererile. Îi cere peştişorului să-i facă turnuri până la cer şi poduri peste ape, vehicule care să meargă pe pământ şi pe ape fără să fie trase de cai şi, îndrăzneala supremă, să poată zbura! Această ultimă cerere a bărbatului a fost cea care a depăşit răbdarea şi înţelegerea peştişorului. Ca omul să zboare, era deja prea mult, aşa că peştişorul i-a luat înapoi bărbatului toate invenţiile, turnurile şi podurile s-au prăbuşit, maşinăriile au fost distruse, pământul, tot, s-a cutremurat. Practic, omenirea a fost readusă într-o epocă primitivă, la un nou început.

Cel două variante au fost aprig dezbătute într-o comisie ad-hoc, din care făceau parte şi fraţii Grimm, încă nişte literaţi, dar şi câteva femei. Ambele tabere, cea masculină şi cea feminină, susţineau că numai una dintre variante poate fi adevărată. Iar cealaltă, evident, falsă. Femeile cereau cu vehemenţă ca varianta cu femeia care se vrea Dumnezeu să fie distrusă, fiindcă nu corespunde imaginii femeii, care, se ştie, este mamă, bună, blândă, harnică şi iubitoare. În vreme ce bărbaţii chiar se ocupă cu acele invenţii şi maşinării drăceşti care pot să aducă sfârşitul lumii. Bărbaţii, în schimb, susţineau că dacă se aduce la cunoştinţa lumii varianta cu bărbatul ambiţios, constructor şi mecanic, dar care duce omenirea spre dezastru, toată moştenirea tehnică, ştiinţifică a lumii ar fi negată. S-ar crede că lumea a pornit pe o cale greşită. Şi pentru că disputa nu ajungea la o cale de înţelegere, unul dintre bărbaţi, cel care culesese basmele de la o femeie foarte bătrână din nişte insule, un oarecare pictor Runge, a luat foaia pe care scrisese basmul cu pescarul ambiţios şi i-a dat foc.

Aşa a rămas în istorie doar basmul „cel adevărat”, cel cu femeia rea, ambiţioasă, nesătulă, pe care Fraţii Grimm l-au publicat. Însă în formă cenzurată, fără aspiraţia ei de a deveni stăpâna lumii, Dumnezeu!

Iată cum ni s-au ascuns nişte lucruri, încă din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre! Să reţinem şi faptul că basmul în care aspiraţia spre zbor (a bărbatului!) era considerată o nebunie a fost ars! Poate că acest lucru a permis oamenilor (bărbaţilor?) să îşi îndeplinească visul şi să zboare. Oare ce se întâmpla dacă era ars basmul celălalt?!