Menu

Articol

Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei arde de trei zile. Elicopterele rămân la sol din cauza turbulenţelor

În cea de a treia zi de incendiu din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, pompierii au reluat misiunea de la sol. Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin spune că încă sunt zone în care incendiul se manifestă cu flacără, dar suprafaţa afectată este mai redusă ca în zilele trecute. „Turbulenţele în aer sunt foarte puternice de aceea deocamdată elicopterele vor rămâne deocamdată la sol. În jurul orei 14.00 se preconizează că vor decola pentru recunoaştere“, a spus Magdalena Tocmelea, ISU Semenic.

Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1100 m, la 25 km distanță față de orașul Băile Herculane, din care 15 km drum neamenajat, și este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinație de 40 de grade.

Pe parcursul zilei de astăzi vor interveni 90 de pompieri militari din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Gorj, Mehedinţi, vor acţiona cu mijloacele primite de la ISU BIF, Arad, Hunedoara şi USISU Cioplani, alături de angajaţi ai Direcţiei Silvice şi rangeri ai parcului.

Powered by Jasper Roberts - Blog