Articol

Ieri, România a fost plină de manifestări omagiale prilejuite de Ziua Europei. Serbări, peste serbări, concerte, dezbateri în diferite medii şi prelegeri susţinute de politicieni, analişti, militari şi diplomaţi, recepţie la Cotroceni în organizarea administraţiei prezidenţiale. Elevii au pregătit programe artistice, au cântat, obligatoriu, în limba engleză, au fost duşi în pieţele publice din marile oraşe, au primit tricouri şi baloane inscripţionate cu momentul festiv, au cântat, au sărit într-un picior în timp ce de la boxele de amplificare răsuna Oda Bucuriei. Cei rămaşi în şcoli, s-au întrecut în competiţii sportive, au desenat şi au confecţionat din  carton tot felul de chestii haioase ori au pregătit bucate tradiţionale din ţările membre ale Uniunii Europene. Singurii care nu au profitat de această sărbătoare au fost maneliştii, că pe ei nu i-a chemat nimeni să susţină concerte că, deh, Ziua Europei e o zi mai simandicoasă, mai cu ştaif, cum s-ar spune.

9 Mai, o zi de care o să ne amintim mult timp de acum încolo. Nimic, însă, despre Ziua Independenţei României şi Ziua Victoriei. Tăcere totală, ca şi cum nici nu ar fi existat vreodată în calendarul istoriei noastre. Ba, mint, în treacăt, preşedintele Iohannis a făcut trimitere la cei 140 de ani scurşi de la câştigarea independenţei de stat. Care 140 de ani sunt, de fapt, 141 de ani, dacă scădem din 2018, anul în care ne aflăm, 1877, anul luptelor cu turcii la Smârdan şi Plevna. Ce mai contează că au fost 140 sau 141, că preşedintele stă prost la scădere, căci tot nu i-a băgat cineva în seamă. Nici măcar politicienii. Măcar în treacăt, de amorul artei. Şi ca să nu fiu maliţios, recunosc că unii tot s-au remarcat prin ceva: nu au scăpat prilejul şi s-au pozat la recepţie cu preşedintele, apoi au postat repede fotografia pe Facebook. Alţii au transmis un mesaj scurt din trei cuvinte, iar cei pe care-i doare în cot de electorat n-au făcut nici măcar atât

Apropos de Ziua Europei, la spartul târgului în Piaţa Prefecturii din Reşiţa, am întrebat câţiva copii dacă ştiu cine a fost Peneş Curcanul. S-au uitat miraţi la mine, de parcă le-aş fi vorbit în altă limbă, apoi  au pufnit în râs şi şi-au văzut de drum. Mai avea rost să-i întreb ce a fost la 9 mai 1945? De capitularea necondiţionată a Germaniei? Să fim serioşi. Copiii noştri învaţă la şcoală despre Ziua Europei, nu despre nimicuri de astea.

Şi încă ceva, ca să înţelegem că mereu peştele se împute de la cap. La începutul săptămânii, de la Prefectură a fost trimisă în şcoli o adresă prin care se cerea ca directorii  să raporteze în cel mai scurt timp, toate activităţile şcolare pregătite de Ziua Europei!