Articol

Conform DEX (acronim pentru Dicţionarul Explicativ al Limbii Române şi nu pentru Destructurează – Distruge – şi Exclude – Execută), lovitura de stat este un „act de violare a constituției stabilite prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat”. Pe cale de consecinţă, TENTATIVA de lovitură de stat este o încercare nereuşită de violare a constituţiei stabilite etc. Dacă ne mărginim să cităm definiţia trunchiat, fără a specifica „preluarea cu forţa a puterii într-un stat”, putem spune că violarea repetată a Constituţiei de către clasa politică – indiferent de culoare, miros şi textură – reprezintă o LOVITURĂ DE STAT permanentă la adresa României.

Putem fi acuzaţi (precizare necesară pentru cîrcotaşii de ambe sexe: folosesc pluralul pentru nevoile unui scenariu în care NOI, JURNALIŞTII, sîntem mai mulţi care scriem şi gîndim la fel – sau invers! – şi nu din prea-plinul euforic al personalităţii autorului – NOI, Mario Balint! – ) de manipulare prin omisiune, deşi procedeul este omniprezent atît în discursurile publice, cît şi în mass-media fără a fi catalogat drept fake-news! Ea, siluirea repetată a Constituţiei, se face cu un scop precis: acela de a obţine mai multă putere politică, financiară sau ambele, de către grupurile de interese trans-partinice care au interese, la un moment dat, în ţară. Deci, pe cale de consecinţă şi revenind la definiţia iniţială, actul de violare a constituției stabilite prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat, adică LOVITURA DE STAT, reprezintă un fapt notoriu şi cotidian în România acestor ani!

Să nu vorbim despre LOVITURA DE STAT din 1989! Vor fi mulţi revoluţionari pe bune care vor fi revoltaţi! Pe bună dreptate! Pentru omul de rînd, care a ieşit în stradă, de bună credinţă, lovitura de stat din decembrie a fost revoluţie! Aşa a perceput-o el, la nivelul străzii! A fost, tot conform DEX, o „schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți. 2. (Pop.) Răscoală, revoltă”, dar, dacă ar fi să îl cităm pe V.I. Lenin, „revoluţia ar trebui să fie un proces continuu”. Sigur, dacă am fi corecţi, trebuie să mai menţionăm şi că Lenin, citîndu-i pe Marx şi Engels (că tot se vorbeşte de ei în Europa actuală!), vorbeşte despre „dispariţia treptată” a statului, fapt care s-a petrecut în România ultimilor 20 de ani, cu precădere! Deci, a fost revoluţie generată de o lovitură de stat!

Vă mai amintiţi de „lovitura de stat” din 2012? Eu da! Fostul preşedinte Traian Băsescu declara: „În vara lui 2012 a fost o lovitură de stat eşuată, ca urmare a faptului că instituţiile au rămas în picioare. Îmi aduc aminte efortul de a-l îndepărta pe avocatul poporului. Asta arată mizeria morală, dar şi dispreţul pentru ceea ce v-am dat ca fiind definiţia statului de drept. Lovitura a fost coordonată de Ponta şi Antonescu, oameni care azi se vor preşedinţii României”. Ceva de genul „hoţul strigă hoţii” dacă dăm crezare informaţiilor inteligente potrivit cărora Adrian Năstase a avut cu 500.000 de voturi mai mult la alegerile prezidenţiale, Băsescu negociind în forţă funcţia de preşedinte – sprijinit de ambasade (sic!), şi chiar „Mihaela, dragostea mea” a cîştigat alegerile pînă la pornirea maşinii de vot de la Paris, 270 de voturi pe oră, conform calculelor!

În noiembrie 2015, premierul Victor Ponta a demisionat din funcţie, după tragedia de la Colectiv, într-un context asemănător unei lovituri de stat.

PSD-ul a învăţat din povestea cu lovitura de stat şi, aşa cum îl ştim, partid serios cu o nesecată rezervă de cadre competente, a perfecţionat tehnica băsesciană. Putem vorbi chiar de o „externalizare” a serviciilor de lovitură de stat. Un fel de SC LOVITURI DE STAT SRL!

Dacă vă mai amintiţi, eu da, în 2017, preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis s-a situat în afara legii participînd la protestul din Capitală privind proiectele de ordonanţe privind graţierea şi modificarea Codului Penal. El a transmis că l-a „găsit pe preşedintele României în fruntea unei noi mineriade” şi că acesta este „un început de lovitură de stat”.

Sîntem în 2018. Zilele trecute, liricului preşedinte al PNL, Ludovic Orban, i-a venit rîndul să fie acuzat de tentativă de lovitură de stat, de către acelaşi preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, după ce Orban a depus o plîngere penală împotriva premierului Viorica din Videle (nu din Clejani!): „Domnul Iohannis, avînd experienţa cu cele şase case, vrea sa ia şi Palatul Victoria în folosinţă proprie... Este un demers care înseamnă preluarea puterii într-un mod nelegitim... Iohannis nu poate lucra cu nici o instituţie dacă nu-i este aservită... Vrea să conducă şi Guvernul, şi Parlamentul, şi procurorii, şi instanţele”.

Liviu Dragnea acuză o tentativă de lovitură de stat, dupa ce liderul PNL Ludovic Orban a făcut la PICCJ, joi, 17 mai 2018, plîngere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pe tema mutării ambasadei României la Ierusalim, acuzînd-o, printre altele, de înaltă trădare şi forţînd declanşarea urmăririi penale împotriva prim-ministrului şi suspendarea acestuia din funcţie.

Dragnea nu se plînge poporului pentru o astfel de tentativă! Nu arată cu degetul spre vinovaţi! Nu cere sprijinul maselor, precum Charles De Gaulle în ianuarie 1962. El ameninţă! „Vreau, de asemenea, ca toată lumea să înţeleagă că orice persoană şi orice funcţionar public care se va implica în continuare în acest demers va fi, de fapt, complice la aceste două posibile infracţiuni. Este aceeaşi dorinţă, acelaşi plan, cu alte instrumente, din 2015, şi anume de a prelua Guvernul fără să cîştige alegerile de către Iohannis şi de către uneltele lui politice. Nu vom ceda pentru că este, de fapt, o acţiune violentă, nedemocratică, neconstituţională a lui Iohannis şi a celor din Parlament, şi nu numai, care îl susţin, de a bloca un guvern care a adus bunăstare şi care aduce bunăstare în continuare, şi de a instala probabil un guvern care să taie salariile românilor, cum le-a tăiat şi predecesorul său în 2010... Acţiunea este neconstituţională pentru că este o tentativă de lovitură de stat”.

Dacă nu citeşti contextul şi nu ai noţiuni despre capacităţile intelectuale ale liderilor politici din România, poţi crede că loviturile de stat pe Dîmboviţa au ritmul ţărilor africane!

Discuţiile pe marginea acestui subiect ar fi lungi şi interminabile. Ele se pot rezuma, însă, la două aspecte: fie Orban e luat în serios și atunci se pune problema că premierul unei țări NATO și UE este bănuit de „trădare națională”, deci implicit de trădare a UE și NATO, fie e o demență, și atunci ne punem problema ce fel de țară este aceeasta în care se petrec asemenea fapte? Statul paralel? Păi cei ce au cîştigat puterea aveau timp să-l „termine” în beneficiul siguranţei naţionale! Dacă nu au făcut-o, înseamnă că sînt slabi şi ar trebui să plece!

Lovitura de stat este, în ultimă instanţă, esenţialmente un act politic! Se poate materializa pe căi parlamentare, pe căile puciului militar sau pe calea luptelor de stradă. Singurul lucru important, care contează, este că politicul primează asupra domniei legii, asupra instituţiilor constituţionale. Nu trebuie uitat că susţinerea externă este la fel de importantă ca cea internă. Actorii unei lovituri de stat au nevoie de legitimitate internaţională. Fară ea, vor fi izolaţi şi se vor sufoca. De fapt, pe această legitimitate joacă, acum, ambele tabere! Chiar dacă, aşa cum spunea preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de 30 de ani România nu a mai luat nici o iniţiativă proprie în politica externă, ci a copiat deciziile altor ţări, fapt ce a condus la situaţia de a nu mai fi luată în seamă de partenerii externi.

Concluziile acestui text par a fi două:

Prima. Statul român este o formă fără fond, fără instituţii consolidate capabile să apere mecanismele democratice, încă timid instalate.

Secunda. E adevărat, mecanismul votului democratic este singurul care este acceptat pentru schimbarea politică la vîrful unui stat. El reprezintă rezultatul unui contract între ales şi alegător, în baza unor promisiuni electorale acceptate şi semnate cu ştampila rotundă în cabina de vot. Istoria ultimilor 30 de ani ne-a dovedit că promisiunile electorale au fost „vînare de vînt” şi doar un mijloc de a accede în funcţii publice, după care alesul nu a respectat nimic din contractul electoral semnat de alegător în cabina de vot. Dacă instituţiile ar fi mai presus de politic, această „omisiune” ar fi catalogată conform Codului Penal la „Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii” şi sancţionată ca atare. Art. 244 din NCP defineşte ÎNŞELĂCIUNEA ca fiind „Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi, dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”. Vă daţi seama că ar geme puşcăriile de „aleşi”? În cazul nostru, SUBIECTUL ACTIV al infracţiunii de înşelăciune poate fi orice politician care îndeplineşte, în mod nemijlocit, acţiunea de inducere în eroare.

Sigur, paragraful 3 al art. 244 spune că „împăcarea înlătură răspunderea penală”. Ceea ce facem de fiecare dată: „votăm contra”! Dar utilizarea în grup a ÎNŞELĂCIUNII ELECTORALE este tot o tentativă de lovitură de stat!