Articol

Termenul de PRECARIAT, deşi nu este nou, s-a născut din alăturarea a două cuvinte: precar şi proletariat. Un economist, Guy Standing, a scris două cărţi pe această temă. În ziua de azi, precariatul lui Guy Standing vine din cei 20 de milioane de japonezi cunoscuţi drept „freeter", cetăţeni fără o slujbă cu normă întreagă ajunşi în această situaţie deliberat sau fără voia lor, din cei 20 la sută dintre tinerii europeni care nu au serviciu, din cei 60 la sută din tinerii polonezi care, în categoria sub 25 de ani, lucrează cu contracte de muncă pe perioadă determinată, din cei un milion de români care au contracte de muncă cu normă parţială sau din milioanele de români la marginea sărăciei, fără asigurări medicale sau pensie sigură.

Dincolo de analiza economică şi socială care poate prefigura evoluţia precariatului, pe care, ca jurnalist, nu sînt capabil să o fac, constat că, în urma observaţiilor interdisciplinare, precariatul român suferă atît de o lipsă de educaţie, dar şi de o dependenţă de tehnologie, telefonul mobil conectat la reţelele sociale fiind vulnerabil şi ţintă predilectă a diversiunii. De orice tip, cu implicaţii profunde în evoluţia socială.

Schimbarea societăţii este vizibilă, mai mult ca oricînd.

Pare că trăim, într-adevăr, într-o lume în care adevărul, faptele, numerele şi procentele par a conta din ce în ce mai puţin, fiind înlocuite în cel mai bun caz de poveşti şi impresii personale. Post-adevărul, „post-truth”, a fost ales cuvîntul anului în 2016!, de către cei de la Dicţionarul Oxford, iar definiţia dată era: „face referire sau denotă circumstanţe în care faptele obiective sînt mai puţin importante în modelarea opiniei publice decît apelul la emoţie şi la credinţe personale”. Cu alte cuvinte, lumea ireală şi cea virtuală devin mai importante decît viaţa de zi cu zi.

Potrivit DEX, diversiunea este „o acţiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenţia de la problemele reale ale vieţii publice”. Vezi ce se întîmplă în România în fiecare zi!

La capitolul „diversiune” se înscriu şi zvonurile lansate în Armată şi Ministerul Apărării Naţionale, potrivit cărora se pregăteşte un act normativ special în baza căruia Generalul Deşertului Dr. Nicolae Ciucă, Şeful Statului Major al Apărării, va ieşi la pensie înainte de terminarea mandatului, în ianuarie 2019, cu 15.000 de lei. Generalul Ciucă, un profesionist desăvîrşit care a parcurs toate treptele carierei militare, care a comandat trupe în războaiele din Angola, Balcani, Iraq şi Afghanistan, şcolit la cele mai prestigioase şcoli de război din Statele Unite, prieten cu generalul american David Pethreus şi fost coleg la colegiul de război, trupe de uscat, cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi. Ciucă face parte din categoria ofiţerilor care şi-au cîştigat gradele în teatrele de operaţiuni, el fiind singurul general român de azi care a condus personal o misiune de luptă, bătălia de la Nassiriyah, 14-15 mai 2004, pentru podul peste Eufrat, în Iraq, prima bătălie la care soldaţii români au fost combatanţi activi după al doilea război mondial.

L-am contactat telefonic pe generalul care mi-e prieten de pe vremea cînd, maior fiind, în 2002, comanda Batalionul 26 Infanterie „Scorpionii roşii”, în Afghanistan. Un general integru, bun profesionist, un om de onoare devotat Armatei şi României pe care nu o trădează din construcţia genetică şi nu doar pentru că a jurat să o apere „chiar cu preţul vieţii”. Un contract de muncă semnat cu sînge! „Nu voi ieşi la pensie pînă la expirarea mandatului, chiar dacă îmi dau 5.000 de euro pensie. Dacă în ianuarie 2019 vor hotărî că merit 10 lei pensie, voi ieşi cu 10 lei! Nu am intrat în armată pentru bani. Eu nu mi-am trădat, nu trădez şi nu-mi voi trăda niciodată Ţara şi Camarazii”, a spus Generalul Nicolae Ciucă, Şeful Statului Major al Apărării.

Ce spunea generalul Nicolae Ciucă într-un interviu din 2014, acordat în exclusivitate site-ului www.m-securitynews.ro, despre operatiunile Armatei Romane in Afghanistan: Dacă ar fi să expun o lecţie pe care Afghanistanul a reuşit să ne-o reamintească, ar fi aceea că, deşi ne aflăm în era informaţională şi a cunoaşterii, a evoluţiei tehnologice ultrarapide, în mod paradoxal, resursa umană – militarii din forţele terestre – a fost cea care a făcut posibile toate reuşitele şi succesele obţinute alături de partenerii noştri. Prin pregătirea profesională de excepţie, capacitatea de adaptare deosebită, agilitatea şi creativitatea extraordinară manifestate, militarii români au depăşit cu bine dificultăţile emergente, specifice unui teatru de operaţii atît de complex şi imprevizibil cum este cel din Afghanistan.

Traducîndu-l pe Nicu Ciucă, precariatul român poate lupta împotriva noului său statut social doar renunţînd la tehnologie şi punînd mîna pe carte. Numai aşa, generaţiile viitoare vor putea depăşi cu bine dificultăţile emergente – între care vulnerabilitatea la diversiune! –, specifice unui teatru de operaţii non-militar cum este România!