Articol

E mişto să stai la terasă, la un meci de fotbal de la Cupa Mondială. O parte din energia de pe stadion se transmite şi publicului terasamental, aşa că e altceva decât în sufragerie, din fotoliu! Publicul face şi el parte din joc şi dacă îl ai lângă tine, viu, emoţionat, transpirat, răguşit, atunci vibraţiile, emoţia, adrenalina se simt în aer ca o ţesătură de descărcări electrice.

Aşa! Şi, era meciul Portugalia - Spania, de la Cupa Mondială din Rusia, pe o terasă din Reşiţa. Din păcate, nu era prea multă lume, totuşi, câţiva meseni erau cu ochii fixaţi în ecran şi cu botul înfipt în spuma delicată din buza paharelor. În dreapta mea, un cuplu. Nu putem şti dacă erau îndrăgostiţi sau doar căsătoriţi. Amândoi, atenţi la meci. Ea, mare fan al portughezului Cristiano Ronaldo. El mai degrabă ţinea cu spaniolii. Dar mai lăsa, politicos, şi după ea. Clar, dragă, Ronaldo al tău a simulat că a fost faultat, dar, totuşi, e un jucător bun. Şi îl pune dracu pă Ronaldo să de un gol şi încă două goluri! Deci, trei goluri într-un meci! Cu Spania! Fata era în extaz! Ro-nal-do! Ro-nal-do! Zeul fotbalului! Şi frumos şi talentat! Ehá, asta o fo prea mult! Buey, gagica, da' nu vrei tu să ţi-l iei pe Ronaldo acasă?! Că io m-am săturat! Hai, măăi, iubi, ce te superi aşa?! Ce, nu-i bun Ronaldo?, a făcut tipa greşeala să mai răsucească cuţitul în rană! Ba daa, ba daa! De aia vă şi las! Io am plecat! Voi să fiţi fericiţi! Rămâi, dragă, cu Ronaldo al tău! Na, şi au plecat certându-se în noapte!

Întâmplarea mi-a adus aminte de alta, pe care mi-a povestit-o, pe vremuri, o colegă siderurgistă. Ea era din Dognecea şi în sat s-a băgat cinematograf. Toată lumea la film! Rula filmul „Cavalerul Pardaillan”, cu Gérarad Barray în rolul principal. S-a gătat filmul şi toată lumea a ieşit pă socac (pe stradă), comentând vitejia cavalerului. Au ieşit şi doi tineri proaspăt căsătoriţi. Tânăra soţie era cu ochii umezi de fericire. Şi, dintr-o dată, şi-a adunat palmele a rugăciune, şi-a ridicat privirea către cer, ca o sfântă, şi a exclamat: Doamneeeee, şe frumos îi cavaleru Pardailean!” Bărba-su n-a stat mult pe gânduri, ci a izbucnit: Fu...-ţ Dumnezău' mă-tii dă muiere! Cavaleru Pardailean îţi trăbuie ţîie?! Şi, concomitent, i-a tras două-trei palme peste ochi, concluzionând. Lasă că vezi tu pă dracu' acasă!

No, şi din aceste două întâmplări, din sport şi din artă, ce putem noi înţelege? Poate că prea multă sinceritate, totuşi, nu-i bună!