Menu

Articol

Profesorii șpăgari de la Universitatea „Eftimie Murgu“ vor fi aduși astăzi la tribunal (UPDATE)

Irina Oriol

La Tribunalul Caraș-Severin începe astăzi procesul intentat cadrelor didactice de la Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reșița, inculpate în dosarul șpăgilor, dosar instrumentat de procurorii Direcției Generale Anticorupție, în urma descinderilor ce au avut loc în data de 9 iulie, anul acesta. Este vorba de patru profesori – fostul prodecan al Facultății de Științe Sociale, Florin Franț, de Irina Oriol, Ruxana Ghiță și Mihai Vișan, precum și de studentul Alexe Ilici.

La termenul de astăzi, care va avea loc în camera de consiliu, Tribunalul va fi sesizat cu privire la judecarea de fond a cauzei și se va discuta asupra măsurilor preventive luate față de inculpați. Totodată, instanța le va comunica rechizitoriul pe baza căruia cei cinci au fost trimiși în judecată.

 Reamintim că, Irina Oriol este acuzată de procurori de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. La flagrantul din ziua perchezițiilor, asupra ei a fost găsită suma de 300 de lei și un parfum, în valoare de 194 de lei, bunuri oferite de investigatorul sub acoperire, pretinse de aceasta pentru a-și trafica influența pe lângă un cadru didactic examinator, în vederea promovării unui examen restant.

La rândul său, fostul prodecan al Facultății de Științe Sociale, Florin Franț, este acuzat de trafic de influență în formă continuată și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. A devenit „celebru“ în urma publicării stenogramelor cu înregistrările făcute de procurori, în care încearcă să seducă o studentă, care de fapt era un agent sub acoperire.  Oriol și Franț sunt cercetați în stare de arest preventiv.

Și ceilalți inculpați sunt acuzați de săvârșirea unor fapte de corupție.

UPDATE, ora 15,15 ======================

În baza probelor admnistrate la dosar, instanța de judecată a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Florin Franț şi Irina Oriol. Totodată, a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpaţii Florin Franț şi Irina Oriol pe o durată de 30 zile, începând cu data de 21 august până în data de 19 septembrie, inclusiv.

 Legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a fost constatată și faţă de inculpaţii Ruxana Ghiță și Mihai Vișan, instanța menţinând măsura controlului judiciar faţă de aceștia pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 21 august până în data de 19 octombrie 2015, inclusiv.

A fost respinsă cererea formulată de apărătorii inculpaților Florin Franț şi Irina Oriol privind revocarea măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, dar și pe cea a apărătorului inculpatilor Mihai Vişan şi Ruxana Ghiță privind revocarea măsurii controlului judiciar.

Începând de astăzi, fostul prodecan Florin Franț a fost transferat în Penitenciarul „Popa Șapcă“, din Timișoara, iar Irina Oriol, la Penitenciarul Arad.

Powered by Jasper Roberts - Blog