Articol

Sincer să fiu, nu am urmărit serioasa chestiune cu numărul de înmatriculare MUIE PSD pe canalele de televiziune, cele care dau pulsul ţării, dar, „scandalul” de dimensiuni naţionale s-a disipat pe reţelele de socializare, a fost întors pe toate părţile, cu supărare, cu aşa-zisă obiectivitate şi detaşare, dar, mai ales cu amuzament. Cât ar fi de insipidă ghiduşia cetăţeanului român din Suedia care şi-a trecut pe plăcuţe acest însemn, legal în Suedia, cât ai fi, tu, de sobru, cetăţene de la bloc sau de la vilă, tot nu poţi să zâmbeşti, măcar, în colţul gurii de această idee trăsnită!

Au urmat postări cu acelaşi text scris cu cifre, de citit numai de către „genii”, haha!, analize ale sensului cuvântului „muie” aşa cum e trecut în dicţionare, cum că sensul iniţial nu ar fi ofensator, că e vorba despre „gură” sau „faţă”, dar, evident, şi discuţii la colţul străzii, cu prietenii mai mult sau mai puţin amuzaţi. Din astfel de discuţii am aflat că cetăţeanul are necazuri, că săracul trebuie să se întoarcă în Suedia, la serviciu, este şi şofer, dar, i s-au luat plăcuţele şi permisul de conducere. Un amic deplângea, chiar, foarte tare situaţia complicată, era gata să se întristeze, mai ales că, după părerea lui, cetăţeanul din Suedia nu era un protestatar de profesie, din aceia înverşunaţi, ci a făcut o prostie de care nici el nu şi-a dat seama. Adică, o glumă! Şi, în naivitatea sa, omul le-a zis poliţiştilor că are şi numere „normale” de înmatriculare, el le lasă pe cele „speciale” la poliţie, numai să îi dea permisul înapoi. Ei, asta a fost altă sursă de amuzament pentru internauţi, că, iată, cum se poate „rezolva” cazul, cetăţeanul dă muia poliţiei! Tot amicul, care nu îi lua apărarea suedezului, dar, îl compătimea, mi-a spus că în copilăria lui, înainte de anii '90, cuvântul nu avea conotaţii sexuale. De exemplu, venea „cu botul umflat” din vreo altercaţie cu un coleg de clasă şi dacă era întrebat ce-a păţit, spunea „am luat una peste muie”. Normal, bărbăteşte.

Eu nu am fost deloc deprimat din cauza cetăţeanului glumeţ, fiindcă, dacă e să o luăm logic, putea să i se întâmple ceva mult mai rău, fără niciun fel de ghiduşie de înmatriculare,. Putea să păţească un accident, Doamne fereşte! Şi putea să nu se mai întoarcă niciodată la locul de muncă. Of, câte nenorociri se pot întâmpla! Iar dacă a făcut o prostie sau o glumă mai puţin obişnuită, omul putea să se aştepte la consecinţe. Ia gândiţi-vă, câţi dintre noi nu am făcut prostii?! Eu, unul, cel puţin, am făcut. Oho, câte! Şi nu-mi aduc aminte să nu fi suportat consecinţele vreodată. Mai mari sau mai mici, pe drept sau, după părerea mea, pe nedrept. Dar, de aşteptat, trebuie să te aştepţi la urmări, când faci ghiduşii. În rest, să fie omul sănătos, căci sănătatea e baza şi în România şi în Suedia, nu-i aşa?!

Pe de altă parte, pot să prezint şi eu un caz privind confuzia creată de cuvântul muie. Şi e un caz celebru! Adică, nu e vorba despre un oarecare, despre un neica-nimeni, ci chiar de peştişorul de aur! Se ştie că peştişorul de aur, Moş Crăciun, Zâna Zorilor etc., sunt personaje care au puteri speciale şi ştiu cam totul despre lume, cuvinte, oameni! Şi, ce credeţi că s-a întâmplat! Într-o zi, se întâlnesc doi pescari pe stradă. şi unul era schimbat la faţă, avea guriţa mică, aşa, cam cât o floare de păpădie. Abia putea să vorbească, rostea cuvintele din vârful buzelor. Ce ai păţit?, îl întreabă colegul pescar. Păi, am prins peştişorul de aur. Şi? Şi m-a întrebat ce dorinţă am, că mi-o îndeplineşte, numai să-i dau drumul. Şi? Şi io am spus că mi-aş dori o muie mică!

Iată, dar, că nici peştişorul de aur, cât e el de atoateştiutor, nu cunoştea conotaţiile sexuale ale solicitării pescarului. Peştişorul de aur ştia cuvântul cu sensul primordial, trecut şi în dicţionare.

A, povestea cu plăcuţele se va stinge de-acum în spaţiul public, fiindcă a apărut altă chestiune „de interes naţional”, povestea cu tricoaiele centenare, scăpate pe muie de un secretar de stat neatent.