Menu

Articol

Minivacantă de foc pentru salvamontişti cărăşeni

Salvamontiştii cărăşeni au intervenit la sfârşitul săptămânii trecute pentru a salva viaţa a trei persoane. Două echipe s-au mobilizat pentru un caz în care un turist s-a accidentat grav şi trebuia predat elicopterului SMURD. Acesta a fost într-o zonă greu accesibilă, Zana-Cascada Moara Dracilor şi trebuia transportat până la locul în care elicopterul putea să îl preia în condiţii de siguranţă. Reprezentanţii Salvamont Caransebeş spun că în urma investigaţiilor s-a aflat că victima a suferit o fractură de coloana şi trei coaste fracturate.

Salvamontiştii au intervenit şi în cazul a doi biciclişti care s-au accidentat în timpul Gugu Trail Race de la Bucoşniţa. Aceştia au fost predaţi Serviciului de Ambulanţă Caraş-Severin.

La nivel naţional, salvatorii au intervenit la nu mai puţin de 73 de evenimente montane în care au fost implicate peste 80 de persoane, dintre acestea patru fiind predate elicopterelor SMURD. Reprezentanţii Salvamont România spun că numărul evenimentelor este foarte mare, chiar şi pentru aceasta lună de vârf de sezon turistic, fapt ce impune o mare atenţie din partea celor care merg pe munte.

„Salvamont România, singura structură care deţine competenţă legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale, va îndeamnă la responsabilitate”, au mai adăugat reprezentanţii Salvamont.

Powered by Jasper Roberts - Blog