Articol

O femeie în vârstă s-a aşezat, ieri, lângă mine, pe bancă, în Parcul Siderurgistului. Parcul acesta din Reşiţa are deja alt nume, dar reşiţenii, fiind o specie urbană nostalgică, îi păstrează în memorie numele din „epoca de aur”. Soare, cald, umbră plăcută sub arţari. Femeia, undeva la 60 de ani, neîngrijită, foarte ridată, adusă de spate ca un semn de întrebare, dar îmbrăcată cu blugi scurţi, mulaţi (!), şi cu o cămaşă neagră, brodată cu flori albe. Papuci în picioare, unghii cu ojă verde! Io fumam. Am viciul acesta de care, periodic, încerc să mă las, apoi mă apuc din nou. Acum, sunt în perioada în care încerc să mă las. După cum a venit, ţintit, mă aşteptam să îmi ceară ceva. Şi-a pus plăsuţa pe bancă, a scos un leu din buzunar şi mi l-a întins, cerându-mi cu politeţe o ţigară. I-am refuzat leul şi i-am dat ţigara.

Un foc? Da, vă rog frumos, că nu mai am nimic! Cum aşa?! Mi-am uitat ţigările şi bricheta la apartamentul unde fac curăţenie. Că io muncesc! Fac curăţenie şi nu mi-i ruşine! Sigur, munca nu e o ruşine! Am făcut curăţenie şi în Germania. Opt ani am fost măriatată acolo. Am avut bărbat bun, era şef, dar io făceam curăţenie în multe apartamente. Să faci curăţenie nu e ruşine! Numai că am fost în Bayern, acolo unde-s cei mai nazişti nemţi! De ce spuneţi că-s nazişti?! Că au idei fixe şi trebe să faci numa' după ei! Totuşi, m-aş întoarce acolo, dar nu am buletin, că mi l-a ars pretenu meu. De ce l-a ars? Păi, ca să nu mai pot să plec! A, înseamnă că vă iubeşte! Pe dracu' mă iubeşte! Mă bate! Şi bea! Ezact ca bărbatu' meu, ăla, primu. Şi ăla bea şi mă bătea! O trebuit să-mi pun proteză la dinţi! Aşa m-o bătut pretenu. Şi o zis că io am spart vasu' de la veceu cu faţa! Spune şi dumneatale! Păi, se poate?! Vasul ăla e din faianţă, nu poţi să-l spargi cu faţa! Păi, doamnă, cum îi găsiţi?! Eh, să nu stau singură. Şi pretenu ăsta e foarte meseriaş. Îi foarte priceput! Repară orice, dacă vrea! Dar nu mai vrea. Asta e! Îmi adun bani şi o să plec iar în Germania. Ăla din Germania nu mă batea, nu! Dar era fixist. Trebuia să fac numa cum zice el! Şi o să-l căutaţi? Nuuu, păi ce, nu mai găsesc io altul?!

Aşa. Şi, dacă tot eram în ajun de 23 august, ia să văd io cât de nostalgică e şi femeia asta necăjită. Şi, în plus, voiam să schimb vorba, căci voiam să plec. Mâine e 23 august, doamnă, vă aduceţi aminte cum era, am întrebat-o. E, pe dracu! De 23 august îmi pasă mie?! Era tot un fel de 1 Mai, numa' cu steaguri mai multe!