Articol

Am un prieten mai tânăr decât mine şi, aşa cum e de aşteptat, mult mai neliniştit. Periodic, îşi închide şi redeschide feisbucu', pentru că intră în tot felul de combinaţii sentimentale fără posibilităţi de rezolvare. A, nu, nu este un Casanova care vânează femei pe feisbuc, nici vorbă! Se îndrăgosteşte de ele în lumea reală şi pe rând. Dar, furtunile vin din trecut şi vârtejuri din uraganele fostelor iubiri îl urmăresc, câteodată, pe feisbuc. Îl sucesc, îl învârtesc şi îl dau de toţi pereţii, fiindcă este un suflet sensibil şi vulnerabil. Fiind suflet sensibil, este şi împăciuitor, dar, oricât ar fi el de iubitor, de romantic şi înţelegător, tot nu poate împăca furtunile între ele! Şi, atunci, închide feisbucu şi se odihneşte. Uneori îşi închide şi contul de instagram şi telefonul sau îşi schimbă cartela, ca să se retragă din calea furtunoaselor iubiri. Să nu vi-l imaginaţi hăituit de zeci, sute, de tornade, sub o ploaie de fulgere şi trăsnete! Nu! Conform mărturiririlor sale, sunt maxim vreo zece şi, de regulă, vin pe rând sau, hai să zicem, câte două, maxim trei deodată!

Şi furtunile astea cum arată, îl întreb eu pe mai tânărul prieten. Eee, aşa, la prima vedere, nu par cine ştie ce! Ele vin sub forma unor remarci, a unor simple întrebări, de genul, „Ce mai faci?”, dar ele vin, aşa, în momente din cele mai nepotrivite. Şi îl răscolesc profund. Eu, mai cinic de felul meu, mai şi râd de el şi îl provoc. L-am întrebat dacă crede că închizându-şi feisbucu, problemele se rezolvă. Hmm, dar, amicul e şi el un fel de filozof. Mi-a explicat: uite, ştii, sunt probleme atât de încâlcite, încât viaţa nu le poate găsi rezolvarea. Amintirile, promisiunile, durerile, nostalgiile, speranţele, se adună într-un nod şi tenisunea tot creşte şi creşte! Buey, şi nu ştii până unde poate creşte! Zici că se va crăpa Universul! Ei, în situaţii din acestea, când viaţa nu are soluţii, numai moartea le poate rezolva! Intervine moartea şi lucrurile se liniştesc ca prin farmec! Iar când îţi închizi feisbucu şi instagramul, e ca şi când ai murit, îmi spune tânărul filozof. Mai plânge lumea după tine, dar, apoi, te uită, căci şi acolo, ca şi în realitate, timpul vindecă orice. Mai stau mort, aşa, o vreme, pe urmă voi reînvia! Acesta e avantajul cu feisbucul, acolo am vieţi câte vreau, îmi spune. Apoi, îşi deschide o melodie de dtagoste pe YouTube, ceva cu „Mă gândesc numai la tine!”, de unde înţeleg că nici aşa, mort, prietenului meu nu îi este uşor.