Articol

În decembrie 1989, nu ne-am imaginat o clipă că într-o zi vom vedea nunţi împărăteşti în transmisiuni directe la televizor. Obişnuiţi cu nunţile organizate la restaurante şi cantine muncitoreşti, cu lăutari tradiţionali, cu sărmăluţele şi mămăliguţa noastră, cozonacul şi zaibărul de Băileşti, cine s-ar fi gândit vreodată că vechile palate boiereşti, castele şi domenii de viţă nobilă aveau să se transforme în locaţiile preferate ale celor ajunşi peste noapte milioanari? Bişniţari, politicieni şi manelişti nu se uită la banul care nu are miros acru de transpiraţie şi aleg să petreacă ca nişte regi, ce-şi imaginează că sunt, în ditamai căsoaie, în care totul este fără număr, începând de la odăi, continuând cu invitaţii, unu’ şi unu’, şi terminând cu plicurile cu euro, cu multe zerouri în coadă.

Cine poate, poate. Ca Liviu Dragnea, de exemplu. Dragnea poate chiar mai mult decât atât, doar că nu a avut ocazia până acum să ne arate de ce este în stare. Duminică ne-a făcut o demonstraţie de opulenţă şi de forţă. Oameni de pază peste tot, mai ceva ca la vizitele lui Nixon şi De Gaulle în România, expoziţie de maşini bengoase, bărbaţi-politicieni lăfăindu-se pe bancheta din spate, mai ceva ca boierii din epoca fanariotă, domniţe şi matracuci îmbrăcate de cei mai renumiţi designeri vestimentari ai Bucureştiului. Dacă la nunta lu’ fi-su s-au consumat atâtea energii, au curs atâtea imagini la televiziunile de casă, imaginaţi-vă ce va fi la nunta cu Irinuca, iubita sa de 26 de ani, mai tânără decât mireasa şi ginerele de ieri.

Pentru pulime, semnalul dat de liderul PSD este unul de sfidare şi de atenţionare. Pensionarii şi oamenii simpli de la ţară, să-şi bage minţiile-n cap, să-şi cunoască lungul nasului, să se împace cu gândul că în lumea asta e rău făcută, chiar dacă ne place sau nu. Ca în Desculţ, romanul lui Zaharia Stancu. Pentru ca toţi acei Darie din această ţară să nu uite. Să ţină minte guvernarea PSD cu care Dragnea se confundă.