Tinerele familii reşiţene vor avea pe viitor şansa obţinerii unui lot de pământ pe care să-şi construiască o casă. Aceasta, însă, numai după ce Compania Naţională ROMARM SA îşi va da acordul de preluare de către Primăria Municipiului Reşiţa a terenului de pe Valea Bârzăviţei. Primarul Ioan Popa spune că zona este una deosebită, departe de forfota oraşului, într-un cadru natural mult căutat astăzi de către dezvoltatorii imobiliari.
„Am fost acolo, pentru că avem în lucru un studiu de fezabilitate pe mobilitate urbană în care este inclus atât Calea Timişoarei, cât şi acel «apendice» ce merge spre IMR, şi pot spune că sunt nişte terenuri foarte faine acolo, pe mâna stângă, altele decât terenul de fotbal şi baza sportivă. Eu, personal, mă gândesc să le parcelez pe loturi, cred că sunt vreo 30-40 de parcele care ar putea fi tot atâtea locuri pentru construit case”, a ţinut să precizeze Popa.
Reamintim că, în contul datoriilor pe care le avea de încasat, de 1,6 milioane de lei, primăria reşiţeană a preluat la schimb baza sportivă Arsenal, situată tot pe Valea Bârzăviţei, compusă din vilă de protocol, dar şi un teren intravilan de 18.000 de metri pătraţi.