Articol

Gata cu liniştea în PSD. De aproape o săptămână, Gabi Firea tună şi fulgeră, iar atmosfera din interiorul formaţiunii politice este de cod portocaliu, cu tentă de roşu. Dacă aş spune că primarul general al Capitalei este la cuţite cu Liviu Dragnea, aş minimaliza dimensiunea acestui război fără precedent în cel mai mare partid din România. Un război de care pe care şi fără cale de întoarcere la sentimentele de dinaintea izbucnirii lui.

Gabi Firea îşi joacă puternic cartea din postura omului care nu mai are ce pierde după ce a declanşat jihadul împotriva „dictatorului”  Dragnea. Ori ea ori Dragnea, altă variantă este exclusă pentru că, aşa cum a mărturisit public, nu-i plac şobolănismele din partid. Ce urât sună: şobolănisme! E un cuvânt ale cărui conotaţii te trimit la scursurile societăţii, la lumea cea mai de jos cu putinţă, nicidecum la cei cu care ai clădit ceva şi alături de care ai guvernat. Niciunui alt politician din Opoziţie nu i-ar fi trecut prin cap să folosească un astfel de cuvânt, cu referire la PSD. Fiţi convinşi că nu a fost o scăpare. Că a luat-o gura pe dinainte şi a scăpat porumbelul. Nicidecum. Firea a fost şi ziaristă şi este un politician redutabil care ştie ce vorbeşte, şi când şi cum, să folosească figurile de stil.   

Acuzele pe care le tot auzim de câteva zile seamănă cu denunţurile pe care unii le fac la Parchet, să scape mai uşor. Să te disculpi. Ele sunt cu subiect şi predicat. Nu lasă loc de interpretări ori de insinuări. Nu. Gabi Firea este fermă când vorbeşte de stilul dictatorial a lui Dragnea, de pumnul băgat în gură celor care îndrăznesc să aibă altă părere, când povesteşte că Dragnea îi pune tălpi cu centura ocolitoare a Bucureştiului şi cu alte proiecte europene, iar mai nou, nu se sfiieşte să spună că este urmărită la serviciu de oamenii puşi de Dragnea. Sigur, nu este vorba de oameni simpli, fără nicio pregătire în materie de filaj şi alte tehnici demne de regimurile totalitare. Şi a mai spus ceva Gabi Firea. Ceva ce nimeni până acum din PSD nu a avut curajul să recunoască. Anume că, în partid există comunicatori care prezintă strategii frumoase, perfecte, de comunicare, dar false.  Mai dur decât atât, nici că se poate.

Toate aceste acuze îmi amintesc de discursul lui Constantin Pârvulescu, de atacurile fostului ilegalist la adresa lui Nicolae Ceauşescu în timpul Congresului al XII-lea al partidului comunist. Un act de curaj tardiv, după ce ani de zile i-a cântat în strună, făcându-se că nu vede nimic din ce se întâmpla în partid şi care ne arată, încă o dată, de ce sunt în stare politicienii atunci când simt că le sunt periclitate interesele personale.