Menu

Articol

Realegerea şefilor şecţiilor de votare pentru Referendum. 80 dintre ei au spus „pas”

Cu doar trei zile înainte de Referendumul pentru definirea familiei, Biroul Electoral Judeţean Caraş-Severin este pus într-o situaţie nu tocmai plăcută, întrucât a existat un număr destul de mare de preşedinţi de secţii de votare, desemnaţi în urma tragerii la sorţi, ce au fost înlocuiţi cu alţii. Situaţia nu este nouă, aşa se întâmplă de fiecare dată la alegeri, numai că acum există voci care susţin că oamenii refuză să ia parte la un astfel de Referendum.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Caraş-Severin, judecător Dana Deteşan, până ieri au fost înlocuiţi din funcţie un număr de 55 de preşedinţi, iar astăzi se aşteaptă ca preşedintele Tribunalui să ia în calcul alte 25 de propuneri de înlocuire a experţilor electorali ce nu au putut fi contactaţi sub nicio formă.

Pentru a se înţelege de ce s-a ajuns aici, să spunem că la nivelul judeţului există aproximativ 1.500 de experţi electorali, din rândul cărora se trag la sorţi preşedinţii celor 386 de secţii de votare. „Situaţia nu reprezintă o noutate. De fiecare dată se întâmplă la fel, fie că Autoritatea Electorală Permanentă nu-şi actualizează baza de date, fie din alte motive independente de voinţa celui în cauză. Totodată, legea îi obligă pe experţii electorali să anunţe la AEP orice modificare intervenită între timp - domiciliu schimbat, plecarea în alt oraş sau în străinătate, date noi de contact. De cele mai multe ori nu se întâmplă aşa, iar noi nu putem da de ei şi aşa apar astfel de situaţii, ca cea de care vorbim acum. Există şi situaţii de forţă majoră ori de cele de natură personală şi nu avem cum să-i obligăm”, ne-a precizat Dana Deteşan.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Caraş-Severin dă asigurări că în zilele Referendumului fiecare secţie de votare din judeţ va avea preşedinte.

De precizat că un preşedinte de secţie de votare primeşte 10 la sută/zi din salariul minim pe economie, în total aproape 1.000 de lei, impozabili, pentru cele cinci zile de activitate, în timp ce membrii secţiilor, primesc doar 5 la sută din salariul minim, pentru trei zile de activitate.

Powered by Jasper Roberts - Blog