Menu

Articol

Răchia şi bucatele tradiţionale ale Banatului de Munte au fost apreciate în festivalul de la Herculane

Băile Herculane a găzduit astăzi cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Răchiei și Bucatelor Tradiționale din Banatul de Munte. Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Primăria și Consiliul Local Băile Herculane. Au participat reprezentanţii Consiliului judeţean, ai Primăriei şi Consiliului Local Băile Herculane, politicieni, persoane publice, localnici şi turişti aflaţi la tratament şi odihnă în staţiunea de pe Valea Cernei.

Ca în fiecare an, producătorii agricoli din Cornereva, Verendin, Cornea, Mehadia, Luncaviţa, Obreja, Constantin Daicoviciu, Voislova, Pojejena, Lăpuşnicel, Bozovici, dar şi din Veliko Gradişte, din Banatul Sârbesc, au fost prezenţi cu produsele muncii lor de aproape un an. În primul rând nu a lipsit ţuica din toate fructele posibile: prune, caise, pere, mere, gutui şi cireşe, dar nici vişinata, zmeurata, cireşata ori pălinca. Pe mesele întinse s-au găsit nelipsitul mălai, brânza, slănina, jambonul, jumările, costiţa, cârnaţii, caltaboşii şi alte afumături tradiţionale din Banat.

Prezente au fost şi fructele de sezon – mere, pere şi nuci -, dar şi conservele preparate în gospodăria ţărănească a bănăţeanului de munte: zacuscă de vinete, fasole şi de ciuperci, ciuperci murate, precum şi dulceaţa de ardei iute, măceşe, smochine, nuci verzi, afine etc. Deliciul ofertei l-au reprezentat prăjiturile de casă,sucurile naturale, de mere ori cireşe, siropurile ecologice, halvaua, alviţa şi multe alte bunătăţi preparate ca la mama acasă.  

Buna dispoziţie a fost susţinută de soliştii, dansatorii şi instrumentiştii Ansamblului Folcloric „Semenicul”, aplaudaţi şi apreciaţi de spectatorii prezenţi.

Cele mai bune produse au fost premiate de către organizatori cu diplome şi cupe.

Powered by Jasper Roberts - Blog