Menu

Articol

Circ la UEM Reşiţa. Apel la 112 pentru evacuarea unui profesor de la cursul de Maşini Electrice!

O întâmplare incredibilă a avut loc astăzi la prânz în Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa. Directorul de Departament de la Facultatea de Inginerie şi Management, Eugen Răduca, a cerut, prin 112, sprijinul grupei de intervenţie, pe motiv că în sala de curs a titularului de la disciplina Maşini Electrice, Mihaela Molnar, se afla o persoană care nu avea permisiunea să participe la cursul respectiv. Persoana în cauza era, nimeni altul, decât fostul cadru didactic al UEMR, Ion Piroi, ce refuza să părăsească sala.

Mihaela Molnar ne-a povestit că s-a trezit cu fostul său coleg, astăzi pensionar, invocând că dorea să asiste la cursul respectiv. „Nici nu mi-a cerut voie. S-a aşezat în bancă şi a refuzat să-şi ceară permisiunea pentru a participa la curs. Nu m-am simţit deloc confortabilă, drept pentru care l-am sunat pe directorul de departament care la rândul său a sunat la 112. Au venit jandarmii, i-au cerut să se legitimeze, dar nu a făcut-o, pe motiv că actele erau în biroul pe care chipurile, l-ar avea în universitate”, ne-a mărturisit titulara de la Maşini Electrice.

Eugen Răduca a confirmat mărturia colegei sale şi spune că a dat curs solicitării cadrului didactic, cerându-i acelaşi lucru: să se legitimeze ori să părăsească sala de curs. „A refuzat să o facă, apoi am sunat la 112, pentru a fi evacuat. Mâine-poimâine ne trezim cu nu ştiu ce boschetar de pe stradă că vine să se încălzească la cursuri şi nu mi se pare normal să stăm pasivi”, preciza directorul de departament.

Cu mare greutate am reuşit să aflăm şi părerea lui Ion Piroi, fostul profesor universitar. Iniţial a spus că nu el ne-a chemat acolo şi nu are ce să vorbească cu presa, ca apoi să se îndure cu o remarcă: „Cursurile sunt publice, de la Cuza încoace”.

Rectorul Andrade Bichescu ne-a mărturisit că nu-l mai surprinde nimic din ceea ce se întâmplă în UEMR, că nu se teme de jandarmi şi DNA pentru că „nu mă au nici cu atât la mână”, arătând jumătate de unghie.

„Am aflat de la jandarmi ce s-a întâmplat în universitate. Că nu a fost nici student şi nici cadru didactic. Domnul Piroi, fost angajat de-al nostru, a venit să participe la curs”, a încercat rectorul să ne lămurească.

La întrebarea dacă avea dreptul să participe în condiţiile în care nu a cerut permisiunea cadrului didactic, Andrade Bichescu a ridicat umerii: „Nu văd care e problema, de ce nu ar fi posibil aşa ceva. Avem ceva de ascuns? Un cadru didactic mai tânăr ar trebui să fie bucuros că la cursurile sale participă un coleg mai în vârstă, de la care poate să primească sfaturi. Domnul director de departament s-a adresat cu un apel bombastic la 112, poate urma SMURD şi Salvare, cât timp avea la dispoziţie, pe decan ori pe şeful pazei”.

Apoi, a evitat un răspuns direct referitor la refuzul lui Ion Piroi de a părăsi sala de curs: „Chiar şi fără acceptul doamnei profesoare poate se găsea o cale de înţelegere. Nu pot să răspund cu da sau nu, până nu primesc hârti cu declaraţiile celor implicaţi”.

Până vor ajunge hârtiile, până se vor analiza declaraţiile vor trece zile bune, timp în care la UEMR, cu siguranţă, se vor întâmpla alte şi alte lucruri de acest gen, spre amuzamentul unora şi durerea celor care văd că este greu, dacă nu imposibil, să se îngroape securea războiului.

Powered by Jasper Roberts - Blog