Menu

Articol

Dragnea tace şi înghite!

Disputa din interiorul PSD este departe de a fi rezolvată. Dovadă este şi faptul că Liviu Dragnea ezită să ia măsuri împotriva capilor răzmeriţei îndreptată împotriva sa. Deşi puţin ca număr, opozanţii sunt totuşi de luat în seamă, cel puţin până când  va reuşi să-i atragă pe unii de partea sa. Deocamdată, fără ei este greu, dacă nu imposibil, să treacă legile promovate de PSD. În alte condiţii i-ar fi mazilit imediat, dar aşa, tace şi înghite.

Aceasta explică şi faptul de ce Dragnea i-a convoact pe deputaţii partidului pentru a doua oară în decurs de câteva zile. Rău cu rău, dar mai rău e fără rău, pare să spună liderul PSD, conştient că, deocamdată, fără susţinerea în parlament a lui Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu, Robert Negoiţă,, Gabi Firea şi a celorlalţi răzvrătiţi, inclusiv Mocioalcă, nu rezistă la guvernare. Cincizeci de parlamentari, atâţia cât adună grupul care a cerut capul lui Dragnea, nu îi poţi scoate din joben. Iar în cei de la UDMR nu prea are nădejde, fără a da ceva la la schimb. Mai nou, şi Tăriceanu pare să aibă interese personale şi joacă la două capete.

Sigur, fisura există. Stănescu, Firea, Ţuţuianu &comp. continuă să stea pe poziţii şi cât timp sunt uniţi, Dragnea nu va mai fi privit ca şi „El lider maximo”, ca până acum. Tocmai din acest motiv continuă şicanele în interiorul partidului, dispute care dăunează grav unităţii de monolit în jurul partidului şi a conducătorului din ce în ce mai puţin iubit. Scandalul din PSD Caraş-Severin, cu atacul furibund al deputatei Luminiţa Jivan împotriva mentorului său, Ion Mocioalcă, cel care a luat-o de mână şi a lansat-o în lumea bună a politicii este un exemplu. Şi nu este singurul. Despre ministru Economiei, Dănuţ Andruşcă,  Ţuţuianu spune: „Acest ministru e atât de prost, încât nu poate asculta mai mult de cinci minute când vorbeşte cineva cu el. Şi are legături cu economia, pentru că a avut o vulcanizare”. În ambele situaţii, reacţia lui Dragnea întârzie. Îl trimite la înaintare pe Codrin Ştefănescu, peremistul de serviciu în astfel de momente.

Revenind la Ţuţuianu şi la afirmaţia sa, când un pesedist spune aşa ceva despre un coleg de-al său, care pe deasupra e şi ministru, este clar că PSD se aseamănă tot mai mult cu o barcă care şi-a pierut busola şi nu mai găseşte drumul spre ţărm.

Powered by Jasper Roberts - Blog