Menu

Articol

BPJ liberal insolit: la umbră de nuc, în grădina de vară „Storia del Calcio”, din Reşiţa (UPDATE)

După întâlnirea din Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, din comuna Băneşti, în care politicieni, precum vicepremierul Graţiela Gavrilescu-ALDE, prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, preşedintele PSD Prahova şi un senator al aceluiaşi partid, s-au aşezat la un prezidiu cu spatele la sfântul altar, iată că liberalii cărăşeni se dovedesc şi ei inventivi în materie de întâlniri de partid.

Astăzi, conducerea formaţiunii politice a organizat o conferinţă de presă, dar şi şedinţa Biroului Politic Judeţean. Locaţia aleasă, grădina de vară „Storia del Calcio”, din curtea fostului PRESCOM. Motivul invocat de organizatori este acela că în sediul partidului pereţii sunt plini de igrasie, iar locul ales nu ar încărca regulamentele de desfăşurare a unor astfel de acţiuni de partid. Mai mult, grădina de vară şi barul aferent sunt administrate de un liberal.

Şedinţa Biroului Permanent Judeţean a fost una constructivă, în care s-a hotărât, între altele, schimbarea liderului de grup liberal din Consiliul Judeţean, Ioan Cojocariu, şi înlocuirea sa cu Mircea Teodorescu. Cu acest prilej, noul şef de grup PNL din CJ Caraş-Severin a făcut cinste colegilor săi cu un suc, apă plată şi cafea.

În schimb, membrii BPJ nu au fost de acord cu „reactivarea” Iustinei Turnea căreia urma să i se încredinţeze responsabilităţi pe zona Bozovici. Cei care au contestat-o au invocat alegerile locale trecute, când liberala a fost suspectată de pactizare cu PSD.

În schimb, a fost desemnat responsabil de zonă Nicolae Verindeanu, fostul subprefect al judeţului.

UPDATE, ora 21,15 ==================

Preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, ne-a contactat, precizându-ne că noul responsabil pe zona Bozovici nu este fostul subprefect de Caraş-Severin, cum s-a înţeles iniţial. În realitate este vorba de Pavel Verindeanu, fostul primar din Prigor şi tata lui Nicolae Verindeanu.

Powered by Jasper Roberts - Blog