Menu

Articol

Caransebeşul ia primul gol din acest campionat, la Anina

CSO Anina – Viitorul Caransebeş 1-5 (1-1)

Autor: 

În cadrul etapei cu numărul 6 a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş a întâlnit sâmbătă, 13 octombrie,  în deplasare, pe CSO Anina, echipă care a reuşit să le înscrie gugulanilor primul gol în această ediţie de campionat.

Fără a începe neapărat în forţă, în minutul 5 oaspeţii au beneficiat de un penalty obţinut de Negoescu, lovitura de la 11 metri, bătută tot de el, trecând la câţiva centimetri de stâlpul din dreapta al porţii apărate de tânărul Ştefoni.

În minutul 20, Negrei a executat un corner de pe dreapta, balonul a ajuns pe partea cealaltă a terenului, la Frenţ, care a şutat puternic la colţul scurt, însă tânărul goal-keeper al gazdelor a reuşit să respingă în corner. Lovitura de colţ a fost bătută de Cărăuşu, iar Arnăut, aflat la 8 metri, a trimis imparabil, cu capul, în vinclul drept al porţii gazdelor, deschizând scorul.

Gazdele puteau înscrie şi ele în minutul 40, atunci când Militaru a avansat central şi, neîntâlnind nicio rezistenţă din partea fundaşilor gugulani, a şutat de la 18 metri, însă fără putere şi pe direcţia portarului, astfel că Birăescu a reţinut cu uşurinţă.

Anina a egalat în minutul 41, atunci când Cosmin Corocan a dictat penalty la intervenţia în careu a lui Negrei asupra lui Boicu, execuţia lui Curcudel, în dreapta portarului, păcălindu-l pe Birăescu.

În minutul 50 a venit şi golul cu care oaspeţii s-au despins pe tabela de marcaj, după ce Frenţ a centrat de pe dreapta, mingea a sărit rău în careul mic, Ştefoni, derutat şi de propriii fundaşi, a ratat intercepţia, iar Marco, de la doar trei metri, a pus latul şi a trimis în plasă.

Gugulanii şi-au mărit avantajul în minutul 57, în urma unui corner de pe stânga executat de Cărăuşu, Arnăut, nemarcat, reluând în poartă, la colţul scurt, de la doar 6 metri.

Dominând total jocul, băieţii lui Ion Bica au înscris din nou în minutul 63, atunci când Nicoară a centrat lung de pe aripa stângă, Arnăut s-a aruncat la sacrificiu, lângă bară, şi a retrimis în teren, iar Negoescu, de la doar doi metri, a reluat balonul în poarta goală.

Scorul final a fost stabilit în minutul 76, când gugulanii au beneficiat de o lovitură liberă obţinută de Frenţ, la 35 de metri lateral dreapta, centrarea lui Cărăuşu fiind reluată cu capul de Govoşdeanu, care s-a înălţat dintr-un buchet de jucători şi a trimis în plasă.

CSO Anina: I. Ştefoni, M. Dogariu, C. Krispin, L. Szavuli, S. Dragomir, M. Crăciun, E. Bălan (min. 85, M. Sabo), A. Cristian (73, A. Ţiran), M. Curcudel, A. Militaru, A. Boicu (67, A. Pruteanu); rezerve: C. Bouda, M. Vizitiu. Antrenor, Rafael Lupu.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu (75, D. Socaci), G. Negrei, C. Arnăut, A. Megheleş, C. Govoşdeanu, Al. Nicola, I. Drăgoi, R. Cărăuşu, M. Frenţ, A. Marco (53, C. Nicoară), C. Negoescu (75, F. Boieriu). Antrenor, Ion Bica.

A arbitrat la centru Cosmin Corocan, asistat a cele două linii de Cristian Voina şi Ilie Ciocoi, toţi din Reşiţa.

Observatori: Lucian Glogovicean şi Florin Ştiube, ambii din Reşiţa.

Powered by Jasper Roberts - Blog