Menu

Articol

Peste 300 de ghiozdane complet echipate au ajuns la copiii defavorizaţi din Caraş-Severin

În cadrul campaniei „Ghiozdanul cu bucurii” până în prezent fiind oferite deja peste 300 de ghiozdane cu rechizite elevilor aflați în dificultate din tot județul Caraș-Severin.

Episcopul Caransebeșului, Preasfințitului Părinte Lucian, s-a implicat în această campanie, astfel că recent, peste 40 de elevi proveniți din familii nevoiașe din orașul Anina au primit ghiozdane complet echipate pentru școală în cadrul campaniei „Ghiozdanul cu bucurii” derulată la nivel local de filiala ATOR Anina, alături de Protopopiatul Reșița.

„În semn de recunoștință și prețuire pentru implicarea voluntarilor în campania umanitară, părintele Mihai Ciucur – coordonatorul Departamentului de tineret al eparhiei – a oferit filialei ATOR BM din Anina cinci locuri gratuite în viitoarea tabără pentru tineret pe care Episcopia Caransebeșului o va derula în luna februarie a anului 2019“, se arată în comunicatul emis de departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeşului.

Acțiunea s-a desfășurat la cele patru școli din Anina, structuri ale Liceului „M. Hammer” din Anina, respectiv școlile din cartierele: Celnic, Anina-Centru, Steierdorf și Brădet și a reunit, alături de voluntarii de la ATOR BM din Anina și Centrul de tineret ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, preoții și profesorii coordonatori ai tinerilor, reprezentanți ai școlilor, oameni de bine, părinți, precum și delegați ai Protopopiatului Reșița și ai Departamentului de tineret al eparhiei. Rechizite şi ghiozdane au primit recent şi tinerii cu posibilităţi reduse din Bocşa şi Tirol, 17 la număr. Fondurile au fost strânse cu ajutorul voluntarilor ATOR Banatul de Munte, alături de care au fost reprezentanţii protopiatelor din judeţ.

Powered by Jasper Roberts - Blog