Menu

Articol

Bombă de 120 mm, ridicată de pirotehnişti de pe platforma Mociur din Reşiţa

Ieri, pirotehniştii au mers de urgenţă pe Platforma Mociur, din Reşiţa, pentru a cerceta un nou proiectil neexplodat găsit în zonă. În urma cercetărilor, s-a constatat că este vorba despre o bombă de aruncător calibrul 120 mm. Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic“ Caraş-Severin ne-a informat că „muniția a fost ridicată în vederea depozitării în condiții de siguranță, până la distrugere“.

Săptămâna trecută, un alt proiectil a fost găsit în parcul Siderurgistului din Reşiţa, un proiectil exploziv cal. 76 mm. Muncitorii au reacționat corect în ambele cazuri. Au întrerupt imediat activitatea, s-au îndepărtat și au apelat 112 pentru a anunța găsirea muniției.

Conform legislației în vigoare, pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii munițiilor neexplodate, cetățenii trebuie:

a) să anunțe de urgență prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniții neexplodate;

b) să nu miște de pe loc munițiile descoperite neexplodate;

c) să respecte regulile și măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea munițiilor neexplodate;

d) să nu dezmembreze sau să predea muniții neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deșeurilor metalice;

e) să nu folosească munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;

f) să nu lovească, să taie sau să demonteze munițiile neexplodate;

g) să nu aprindă focul în apropierea munițiilor descoperite neexplodate.

Powered by Jasper Roberts - Blog