Articol

M-a sunat o veche prietenă fiindcă voia să-mi afle părerea în legătură cu o problemă. Când spun „prietenă”, nu vă gândiţi la altceva decât la o „prietenă”, adică la o relaţie platonică, de la distanţă, cu cineva care trăieşte într-un univers paralel cu al meu, doar că întrebările, uneori, ni se intersectează. Eram aproape sigur că vrea să ştie ce părere am despre criza refugiaţilor. Dar, nu, prietena avea o problemă mai stringentă.

Iată cum stă situaţia:

„Am o relaţie cu un bărbat divorţat, pe care îl iubesc. Ăsta nu vrea să mă ia de nevastă, fiindcă zice că i-a ajuns experienţa tristă a primei căsătorii. În schimb, fostul meu iubit, de fapt, primul meu iubit, de care m-am despărţit cu mai mulţi ani în urmă, a început să mă caute, m-am reîntâlnit cu el şi m-a cerut de nevastă. Zice că m-ar lua de nevastă, dar, să mai facem o probă de câteva luni, să vedem dacă ne înţelegem. Eu m-aş mărita, că am o vârstă, n-am fost măritată niciodată, şi toate colegele mele s-au măritat, unele au şi divorţat deja, numai eu stau singură ca proasta. Problema e că iubitul al doilea, pe care îl iubesc, nu mă vrea, iar pe primul iubit nu-l mai iubesc. Nu mai simt nimic pentru el. Spune-mi ce să fac?”

Deci, dacă în criza refugiaţilor care au năvălit peste Europa mi-am mai dat cu părerea, recunosc că această criză personală a unei femei europene m-a găsit nepregătit. Ce să-i spun, ce să o sfătuiesc?  Am bolborosit ceva cu „vocea inimii”, dar mi-a răspuns sec: „Nu înţelegi că uşa spre care mă îndreaptă vocea inimii e închisă?! Mi-a zis clar că nu mă ia de nevastă, chiar şi după ce l-am anunţat că sunt cerută în căsătorie de primul meu iubit. Altceva!” Ei, altceva n-am ştiut să-i mai spun, dar, mi-a dat timp de gândire câteva zile. Au trecut zilele şi m-a sunat din nou: „Ştii ce? M-am hotărât! Nici nu mă mărit, nici nu mai stau cu ăsta, al doilea. Îi las pe amândoi!”

Foarte bine! Am fost foarte bucuros să aflu că zilele şi nopţile de meditaţie i-au oferit o soluţie. Şi m-am gândit că ce bine e să nu acţionezi conform primului impuls. Că, uite, timpul le rezolvă pe toate! Dar, acum, deasupra crizei refugiaţilor, simt apăsarea unei noi probleme care se iţeşte la orizont. Ce mă fac, ce-i spun, dacă mă sună din nou şi mă întreabă ce să facă în continuare?

A, am uitat să spun că fata e foarte frumoasă! Să o iau acasă din raţiuni umanitare?!