Menu

Articol

În buzdugane să ne lovim sau în ciorapi să ne mirosim?

Autor: 

Luptă, mai ceva ca în poveştile cu Klauşi-Frumoşi şi Veorele Cozînzene, pe malurile Dîmboviţei! Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, în debutul şedinţei de Guvern, că a sesizat Curtea Constituţională pentru a soluţiona „blocajul” pe care l-a creat preşedintele Klaus Iohannis prin neluarea deciziei de numire a miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării. Între timp, la radio, ministrul Transporturilor spunea, cu gura personală din dotare, că e ministru „pînă la expirarea mandatului” şi ameninţa cu funcţiile pe cei care nu vor da în folosinţă încă 20 de km de autostradă pînă la 31 decembrie, „conform programului de guvernare” (mă înăbuşă expresia asta, „programul de guvernare”! - n.a.).

Ieşit pe posturile TV între supă şi şniţelul cu compot de prune, Klaus spune că degeaba CCR CCR CCR, că problema nu e constituţională ci politică. O să vă spun care sînt cele două cauze ale acestei probleme politice. Prima este că România nu are de facto prim-ministru. A doua cauză e inabilitatea PSD de a face politică de orice fel! Întrebat cine conduce totuşi România, dacă politic nu are premier, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că Executivul este condus astăzi de „infractorul Dragnea, care conduce prin interpuşi”.

Întrebat de ce nu a răspuns „decît Duamnei Veorica” într-un termen rezonabil, şeful statului şi-a amintit de gluma cu Scufiţa Roşie, fecioară, singurică în pădure, şi a răspuns apăsat: „Cum m-am aşteptat ca această chestiune să apară în discuţie, m-am documentat un pic cum acţionează pesediştii. Aflăm de exemplu că la Senat s-a depus o solicitare pentru o persoană, preşedintele Senatului, într-o anume chestiune. Am aşteptat un vot, într-un termen rezonabil. Ce constat? Că Parlamentul, controlat de majoritatea PSD, a amînat votul pînă în sesiunea din februarie. Putem să ne inspirăm de aici şi să considerăm că un termen rezonabil poate pentru PSD poate însemna şi două, trei luni de zile”.

Livache stă pitit bine de tot în biroul său. Secretara spune „ca să se obişnuiască cu spaţiile strîmte”. Eu zic că e doar o migrenă ce se transformă într-o acută durere de cap cînd aude sloganul „Mocioalcă şi Ţuţuianu l-au făcut muci pe golanu”, aşa că nu mai mănîncă, nu mai doarme, nu mai scrie sms-uri.

Scriitorii de partid şi de stat au pus, însă, mînă de la mînă şi după ce au halit savarina au trîntit un comunicat: „Partidul Social Democrat condamnă decizia iresponsabilă a preşedintelui Iohannis de a bloca funcţionarea a două ministere-cheie ale Guvernului României. Lipsit de orice argument politic, legal sau constituţional, Iohannis se lasă mînat de ranchiuna şi obsesiile personale, aducînd prejudicii statului român pe care ar fi trebuit să-l reprezinte. Iohannis pur şi simplu blochează România, astfel încît Guvernul PSD+ALDE să nu facă investiţii în autostrăzi şi dezvoltare locală”, se arată în comunicatul partidului Social Democrat.

…. să-m… mai bine nu comentez!

Şi, uite aşa, conform zicalei „lungeşte-i Doamne boala”, disputele şi răspunsurile în România se vor duce, toate, spre 90 de zile, „conform programului de guvernare”. Dar scandaluri, gîfîieli şi icnete vom mai auzi de acum încolo, pentru că zmăii-zmăilor au început jocurile olimpice electorale. În buzdugane să ne lovim, în ciorapi să ne mirosim, sau în doi barat să ne înghesuim?

În Germania lui Bismarck, membrii formaţiunii politice Uniunea Creştin-Democrată (CDU) s-au întîlnit vineri pentru a alege un nou lider al partidului, pe fondul retragerii Angelei Merkel, care a îndeplinit această funcţie pentru aproape 20 de ani.

Oare, la Bucureşti, PSD-iştii nu fac la fel?

Noi stăm pe margine şi chibiţăm. Ca proştii, pe banii noştri!

Powered by Jasper Roberts - Blog