Menu

întrunire

Primarii PSD vor să se constituie într-o ligă a lor, dar statutul partidului spune altceva!

Această dorinţă au exprimat-o miercuri la întrunirea iniţiată de primarul Târnovei, Petru Fara. Cu nemulţumirile în „gât”, mai bine de jumătate dintre primarii social-democraţi din Caraş-Severin au propus înfiinţarea unei ligi a primarilor PSD Caraş-Severin, un organism care nu este, însă, prevăzut în statutul partidului.

Cu toate acestea, primarii şi-au dat cu părerea despre ceea ce ar trebui să fie această ligă (nestatutară) ale căror hotărâri să fie literă de lege, dar şi să-i reprezinte în relaţia cu conducerea Consiliului judeţean.

Primarul Reșiței, în căutarea investitorilor

Primarul Reșiței, Ioan Popa, a participat la o reuniune a Clubului Economic German Banat, pe tema potențialului investițional al municipiului, întâlnire care a avut loc la Timișoara.

În premieră, Reșița a găzduit întrunirea primarilor de municipii

Reșița a fost astăzi gazda ședinței ordinare a Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România. La reuniunea de astăzi au participat, în principal, primarii din vestul țării, dar și colegii lor din alte zone ale țării. Lucrările au fost conduse de președintele AMR, Robert Negoiță, primarul Sectorului III al Bucureștiului.

Membrii Comitetului Director al AMR au ținut și o conferință de presă în care au punctat câteva dintre problemele discutate în timpul întrunirii de la Reșița, probleme legate de noul cod fiscal și de autonomie pentru administrațiile locale.

Primarii Asociației Municipiilor din România vin la Reșița!

Primăria municipiului Reşiţa, împreună cu conducerea Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), va  organiza joi, 30 iulie, şedinţa Comitetului Director. Aceasta va avea loc ca urmare a programului stabilit şi a discuţiilor avute între Preşedintele AMR –  Robert Negoiţă – primarul sectorului 3 al Municipiului Bucureşti şi primarul municipiului Reşiţa –  Mihai Stepanescu – membru în Comitetul Director al AMR şi membru titular  în  Comitetul Regiunilor de la Bruxelles,  din partea AMR.

Powered by Jasper Roberts - Blog