La Păltiniș, lucrurile refuză să intre în normalitate după trei luni de constituirea Consiliului local. În timp ce aleșii comunei nu găsesc un limbaj adecvat pentru comunicare, pe agenda primăriei și a Consiliului local stau câteva probleme care trebuie rezolvate urgent. Este vorba de aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local Păltiniș, fără de care nu se poate desfășura activitatea, de constituirea comisiilor de specialitate ori de rectificarea bugetului local pe 2016.