Menu

abuz

Florin Ştefu a scăpat nesancţionat! Şi-a dat demisia de la Protecţia Copilului Caraş-Severin

Florin Ştefu, şeful unui de centru de plasament de tip familial de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, acuzat de comportament violent faţă de copiii instituţionalizaţi şi de tentativă de abuz faţă de una (sau mai multe) fete aflate în grija sa şi a instituţiei, şi-a dat demisia. Demisia lui Florin Ştefu intră în vigoare de astăzi, 9 noiembrie 2015.

Cine îl opreşte pe acest individ de la „Protecţia Copilului” Caraş-Severin?!

După acuzaţiile grave aduse unui şef de centru din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi de Protecţia Copilului (DGASPC) Caraş-Severin, am fost informaţi că instituţia a demarat o ceretare internă. Instituţia ne-a mai informat că, până la acest caz nu a existat nicio reclamaţie. Iată, însă, că mai nou, reclamaţiile curg şuvoi. Suntem în posesia unei scrisori, care a fost adresată recent unei autorităţi de stat (deci, mai sus, sus de tot), în care un alt angajat al DGASPC Caraş-Severin, prezintă o situaţie cruntă la „Protecţia Copilului “ Caraş-Severin.

Calvarul copiilor din centrul de plasament familial de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin

Problemele privind situaţia unor copii de la centrul de plasament al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia (DGASP) Copilului Caraş-Severin capătă amploare şi acuzaţiile aduse şefului de centru Ş. F. devin şi mai grave. După ce luni, 12 octombrie, minorul G. V. R. ni s-a plâns că a fost bătut în repetate rânduri de către şeful de centru, sora minorului, Ionela, în vârstă de 19 ani, s-a hotărât să vorbească şi să spună că şeful de centru a încercat să abuzeze sexual de ea. Ionela a fost, până zilele trecute sub tutela aceluiaşi şef de centru Ş.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin a demarat o cercetare internă

PUNCT DE VEDERE REFERITOR LA ARTICOLUL APARUT ÎN  ARGUMENT – ZIAR ON LINE DE CARAȘ-SEVERIN „Scandal cu iţe încâlcite, la Direcţia pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin”

Scandal cu iţe încâlcite, la Direcţia pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin

Un minor, aflat în plasament familial de tip AMP, adică, în grija unui asistent maternal profesionist, a depus, astăzi, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi de Protecţia Copilului (DGASPC) Caraş-Severin, cu sediul principal în Reşiţa, o declaraţie în care îl acuză pe şeful de centru Ş. F. că acesta l-a lovit şi jignit în repetate rânduri.

Spicuim din declaraţia minorului G. V. R.., în vârstă de 17 ani:

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog