GEC Nera a trimis o Adresă Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin și spre știința ministerelor Mediului, Apelor și Pădurilor, Muncii și Familiei, precum și Prefecturii Caraș-Severin în care își exprimă punctul de vedere față de studiile de impact referitoare la construcţia celor două microhidrocentrale în zona Prigor, ce urmează a fi supuse dezbaterii publice în data de 16 februarie la sediul Primăriei Prigor.
Pe fond, reprezentanții ONG-ului se declară de acord cu execuţia de microhidrocentrale în România, considerând că acestea reprezintă surse de energie curată.