Menu

alcoolemie

Biciclist beat, pericol public pe DN6

Nu doar şoferii consumă alcool când circulă pe drumurile publice, ci chiar şi bicicliştii. Şi nu circulă oriunde, adică pe uliţele satului sau pe drumurile comunale, cum ne-am închipui. Un caz în acest sens este cel întâlnit de polițiștii rutieri la sfârşitul săptămânii trecute, fiind vorba de un bărbat care circula pe DN6, în afara localității Bucoșnița.

Pentru că era dependent de volan şi alcool, a ajuns în arestul poliţiei!

Despre şoferi consumatori de alcool am tot scris, inclusiv despre cei care se urcă beţi criţă la volan, punânând în pericol viaţa celorlalţi participanţi la trafic. Chiar şi despre cei care au refuzat să sufle în „fiolă” ori s-au eschivat să li se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcololemiei. Mai puţin am scris despre acei şoferi care şi-au făcut un obicei de a conduce beţi turtă autovehiculele pe drumurile publice.

Unul dintre aceştia, în vârstă de 42 de ani, este cercetat de către poliţiştii din Oţelu Roşu, fiind reţinut pentru 24 de ore.

Gonea, beat criță, cu mașina prin oraș

În ciuda nenorocirilor ce se întâmplă zinic pe șosele din diferite motive, continuă să existe șoferi care ignoră pericolele la care se expun și se urcă băuți la volan. Așa cum s-a întâmplat la Caransebeș, în dimineața zilei de 3 august, la 6,40, o oră la care mulți abia se trezesc ori se îndreaptă spre serviciu.

Candidatul verzilor la Primăria Luncaviţa a provocat un grav accident de circulaţie

După Laurențiu Bora, reșițeanul reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și furt, iată că un alt candidat în aceste alegeri locale are de-a face cu oamenii legii. Este vorba de candidatul Partidului Verde la Primăria Luncavița, Nicolae Trebuian, care a băgat în spital doi tineri nevinovați, în urma unui accident de circulație.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog