Menu

alegeri

Anul porcului

Cu riscul de a fi catalogat în fel şi chip, am să încep prin a spune că Guvernarea Adrian Năstase a fost cea mai performantă pentru România post-revoluţionară! În perioada Guvernului Adrian Năstase, 28 decembrie 2000 – 21 decembrie 2004, ţara noastră a fost vizibilă în plan internaţional şi şi-a conturat un profil de partener strategic, consecvent şi predictibil în relaţia cu Europa Occidentală.

Ţara arde şi PSD organizează alegeri în filiale conduse de preşedinţi interimari

Aproape o treime din organizaţiile teritoriale ale PSD au la conducere un preşedinte de conjunctură, după demisiile sau excluderile titularilor. Pentru ca lucrurile să intre normal, ţinând seama că în luna mai avem alegeri europarlamentare, iar în toamnă ne alegem preşedintele, Comitetul Executiv Naţional, întrunit ieri, a hotărât să se organizeze alegeri în perioada 15 februarie – 15 martie.

La UEMR au avut loc alegeri pentru Consiliul FIM. Doina Frunzăverde, pe dinafară

În această săptămână, la Universitatea „Eftimie Murgu”, din Reşiţa, au avut loc alegeri pentru cele patru locuri rămase vacante în Consiliul Facultăţii de Inginerie şi Management, prin demisia a unor consilieri aleşi. Au concurat opt candidaţi între care s-a numărat şi preşedinta Senatului din UEMR, Doina Frunzăverde.

În urma voturilor exprimate de cei 27 de alegători, au fost aleşi în Consiliul FIM: şef-lucrări Adrian Petrica, care a obţinut 17 voturi, şef-lucrări Draghiţa Ianici – 17 voturi, şef-lucrări Mihaela Stroia – 15 voturi, şi şef-lucrări Lenuţa Cândea – 14 voturi.

Alegeri la Facultatea de Inginerie şi Management din UEMR, ca pe vremea colectivizării!

Titlul poate părea surprinzător, chiar exagerat pentru necunoscători, dar, din păcate, cu situaţii bizare, asemănătoare celei de faţă, ne-am tot întâlnit în ultimul timp la Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa, Facultatea de Inginerie şi Management (FIM). Şi după cum susţin unii, vom mai discuta şi altădată despre astfel de momente.

Toamna se numără bobocii, iar liberalii, sondajele!

Înaintea alegerilor prezidenţiale şi europarlamentare, liberalii sunt preocupaţi să ştie cum stau în sondaje, care este gradul de notorietate şi de încredere a populaţiei în politicieni. Totodată, testează intenţia de vot a românilor în perspectiva viitoarelor confruntări electorale.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog