Menu

Alexandru Chicin

Caransebeşul, aur şi argint în Bosnia

La sfârşitul săptămânii trecute, tânărul caransebeşean Alexandru Chicin a participat, în Bosnia-Herţegovina, la un puternic turneu de judo, Laktasi Open, competiţie la care au luat parte peste 350 de sportivi din România, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, precum şi din ţara-gazdă.

Alexandru Chicin, care a luptat sub culorile Clubului Energetica din Caransebeş, a obţinut locul I la Juniori, categoria de vârstă U21, şi a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere la Tineret – U23, la categoria 73 kg.

Un caransebeşean, pe podium la Naţionalele de Judo

Sâmbătă, 18 februarie, la Suceava a avut loc Finala Campionatului Naţional Individual de Judo under 18 (Cadeţi), întrecere la care au participat peste 300 de sportivi de la 62 de cluburi din ţară.

Un caransebeşean a dat cu sârbii de pământ!

Alexandru Chicin

În zilele de 11 şi 12 februarie, la Temerin, în Serbia, s-a desfăşurat Turneul Internaţional de Judo TSK, competiţie la care Caransebeşul a fost reprezentat de tânărul Alexandru Chicin, legitimat la Clubul Energetica, antrenori Ion Radu şi Ioan Răuţu.

La întreceri au participat peste 600 de sportivi din Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria, Ungaria, România şi ţara-gazdă, Serbia.

Powered by Jasper Roberts - Blog