Menu

ANI

ANI își face din nou de lucru în Caraș-Severin

Viceprimarul comunei Brebu, Ion Ţicheriu, se află pe lista neagră a Agenţiei Naţionale de Integritate, cea care l-a găsit incompatibil cu funcţia ocupată.

Potrivit ANI, în perioada 18 martie 2014 – 26 septembrie 2016, Țicheriu a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Brebu şi calitatea de comerciant, persoană fizică în cadrul Țicheriu Ion Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Un primar din Caraş-Severin are probleme cu ANI

Primarul comunei Iablaniţa, social-democratul Petru Haţegan, a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate sub aspectul „incompatibilităţii şi existenței conflictului de interese de natură administrativă, precum şi a indiciilor privind existența conflictului de interese de natură penală”.

Conflict de interese pentru viceprimarul Domașnei

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au stabilit că un alt politician din Caraș-Severin s-a aflat în conflict de interese, în timp ce își exercita atribuțiile sale pe linie de serviciu. Este vorba de Petru Benghia, actualul viceprimar al comunei Domașnea.

Cariera politică a lui Ion Mocioalcă depinde de soluția Curții de Apel Timișoara

Ion Mocioalcă

Curtea Constituțională a României a decis astăzi, cu majoritate de voturi, că Legea privind dezincriminarea conflictului de interese pentru aleşii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în august 2013 este neconstituţională. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.

Cine se scuză se acuză. Deputata Schelean spune că n-a votat în favoarea lui Mocioalcă

În urma articolului „Deputata Schelean recunoaște că a votat în necunoștință de cauză, în avantajul lui Ion Mocioalcă“, apărut în publicația ARGUMENT în data de 22 iunie, parlamentarul de Caraș-Severin a transmis un comunicat de presă, pe care îl publicăm integral.

„Referitor la informațiile și afirmațiile apărute în spațiul public în ultimele 24 de ore cu privire la votul exprimat de mine în cadrul ședinței Plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului din data de 22 iunie a.c., doresc să fac următoarele precizări pentru corecta și completa informare a opiniei publice:

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog