Anton Georgescu

Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin au decernat, ieri, titlul de „Senior al Culturii din Banatul de Munte” scriitorilor Olga Neagu, Constantin Rupa şi Anton Georgescu. În faţa unui public alcătuit din oameni de cultură reşiţeni, prieteni şi admiratori ai celor „înnobilaţi”, diplomele de „Senior al Culturii” au fost înmânate de către directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, Marian Apostol.

Aveţi dreptate, alăturarea termenului de politeţe „domnul” cu un nume de alint sună nepotrivit. În realitate este vorba despre domnul Anton Georgescu, scriitor şi publicist reşiţean, un domn distins, cu figură de aristocrat, căruia prietenii, colegii de generaţie, îi spun Geky.

Trăim în continuare în paradigma alegerii între două rele, căutându-le însuşiri, motivaţii, explicaţii, ba chiar… perspective, extrapolând pe cele ale trecutului recent (3…10 decenii). Am uitat, estici şi vestici, nordici şi sudici deopotrivă, esenţa lor antiumană, aparţinătoare răului, precum şi importante încadrări social-politice, conform cărora cele două extreme – căci despre ele vorbim – ale patologiei umanităţii se atrag, în multe privinţe se ating, iar la capătul unor trasee istorice ajung să coincidă.

Anumite falsuri istorice au o persistenţă demnă de cauze mai bune. Se aseamănă atunci cu unele zvonuri proaste, practicate cu elan mai ales prin campaniile electorale. Am primit un protest al unui tehnician, care a lucrat câteva decenii în industria reşiţeană, faţă de susţinerea „fabricării turnului Eiffel la Reşiţa”. Este o marotă protocronistă – am mai spus-o în Argument – nesusţinută de nici un(!) document oficial sau altă dovadă, în peste un secol de când există chestiunea. Ea a apărut recent şi într-o revistă de ţinută respectabilă.

În anii de după Revoluţia din Decembrie se deschiseseră oportunităţi pentru diferite forme de Opoziţie, incluzând aici şi presa. Cea scrisă, căci la cea audio-vizuală nu putea (încă) nimeni visa pe vremea aceea. Iar pentru ca golurile oferite de proaspăta apariţie a libertăţii cuvântului să nu fie umplute tot de aluviunile vechilor torente (legea „spaimei de vid”, nu-i aşa?, a universului nostru), s-au înfiinţat ici-colo diverse publicaţii noi. La alţii mai multe, la noi mai puţine.