Menu

aprilie

De luni, 2 aprilie, la Reşiţa se aplică majorări de întârzieri pentru debitele neachitate

Luni, 2 aprilie, este data până la care contribuabilii reşiţeni pot achita impozitele și taxele datorate bugetului local aferente primului semestru fără majorări de întârziere.

Atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice care achită integral până la această dată, debitele aferente anului fiscal 2018, debite provenite din impozite pe clădiri, teren și mijloace de transport, beneficiază de o bonificație de 10% din debit în conformitate cu prevederile Hotărârii de Consiliu Local nr. 331 din data de 20 decembrie 2017, privind stabilirea impozitelor și taxelor pe anul 2018.

Aprilie vine cu prima Bursă generală a locurilor de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin va organiza în data de 7 aprilie 2017, Bursa generală a locurilor de muncă, prima bursă din acest an.

Potrivit comunicatului AJOFM, scopul acestei burse este acela de a ajuta, pe de-o parte, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să-și găsească un job conform pregătirii și experienței profesionale, iar pe de altă parte, de a facilita agenților economici posibilitatea de a angaja direct persoanele de care au nevoie.   

Powered by Jasper Roberts - Blog