Menu

banatului

Pacea de la Passarowitz, cea care a schimbat destinul Banatului, dezbătută de specialişti la Universitatea „Eftimie Murgu”

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa va organiza astăzi, 23 iulie, ora 11.00, în sala multimedia „Constantin Gruescu” (Corpul D), o masă rotundă ocazionată de aniversarea Păcii de la Passarowitz din 21 iulie 1718. Evenimentul se înscrie în cadrul acelor etape de istorie europeană care au avut profunde implicații și efecte la nivel local și regional.

Un gând trist, la sfârșit de drum!

Competiţia „Stelele Banatului“ la fotbal, iniţiată şi organizată de cunoscutul om de fotbal din Caransebeș, Dan Avram, a ajuns la a patra ediție dar, din păcate, și la final, după cum spune susținătorul ei. Spunem din păcate, pentru că, așa cum ne-am obișnuit, lucrurile bune țin tot mai puțin în România. Marea nemulțumire a lui Dan Avram este că nu a avut susținerea altora în organizarea unei competiții de o asemenea amploare. Lăsat singur să se descurce, a hotărât să renunțe să mai organizeze un astfel de eveniment.

Powered by Jasper Roberts - Blog