Menu

Bastilia

Elevii reşiţeni s-au specializat în jurnalism

Pe parcursul a patru zile, elevi din cadrul Colegiului Naţional Diaconovici-Tietz Reşiţa, alături de grupe din Arad, Timişoara şi Sanktana au participat la seminarul „Jurnalismus Workshop”, organizat de I.F.A. prin reprezentantul Florian Kertzel cu susținerea Liceului „Adam Müller Guttenbrunn”, la Arad.

Poveştile „frontieriştilor“, readuse la viaţă de elevii Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“

În cadrul unui proiect Erasmus+, „Patterns of Life – From a Different Past to a Common Future”, în care au fost implicate cinci şcoli partenere: două din Austria şi câte una din România, Polonia şi Italia, s-a finalizat cu lansarea cărţii „Frontiera, cale de evadare spre lumea liberă“. Aşa cum a precizat şi Florica Molnar, unul dintre coordonatorii proiectului, cartea conţine poveştile de viaţă a celor care au decis să fugă din ţară în perioada comunismului.

A doua cădere a Bastiliei

Candidatul de centru-stînga, Emmanuel Macron, cu 23,75% din voturile exprimate, şi lidera Frontului Naţional (extremă dreapta), Marine Le Pen, cu 21,53%, s-au calificat pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa, după anunţarea rezultatelor finale. Cu ocazia turului întîi, participarea s-a ridicat la circa 70%, una dintre cele mai mari prezenţe din ultimii 40 de ani, potrivit Ministerului francez de Interne.

Powered by Jasper Roberts - Blog