Este vorba de o persoană în vârstă, din satul Milcoveni care, în seara zilei de 9 decembrie, a fost adusă în stare gravă, de către familie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Reșița. La scurt timp, aceasta a dispărut în timp ce se deplasa de la o secție la alta a spitalului.
Bătrânul nu era internat în spital, însă urma să facă investigații de specialitate, la recomandarea medicilor de la UPU. Așa a ajuns la Neurologie, iar de acolo a fost trimis la computerul tomograf, după care a dispărut fără urmă.