Menu

Caransebeş

Consilierii caransebeşeni şi excedentul bugetar

Consilierii locali caransebeşeni se vor întâlni marţi, 15 ianuarie, de la ora 10, în prima şedinţă din acest an, una extraordinară.

Cu această ocazie, aleşii locali vor alege preşedintele de şedinţă pentru următoarele trei luni. Un alt punct important de pe ordinea de zi a reuniunii se referă la aprobarea utilizării excedentului bugetar înregistrat anul trecut.

Păreri pro şi contra în privinţa „mazilirii“ lui Felix Borcean

Marcel Vela şi H. Popescu

De ce şi, mai ales, dacă se impunea dizolvarea Biroului Permanent Local al PNL Caransebeş, sunt întrebările pe care şi le-au pus liberalii, după decizile luate ieri. O parte dintre răspunsuri începuseră să apară la sfârşitul anului, în momentul declanşării scandalului ce  a avut în prim plan pe fostul manager al spitalului din localitate, Mihaela Popovici, şi primarul Felix Borcean. Din câte se pare, candalul a fost picătura care a umplut paharul, în condiţiile în care Felix Borcean s-a dovedit „un copil neascultător“, ce şi-a permis să-i critice pe unii dintre liderii PNL.

Caransebeşenii pot răsufla uşuraţi: taxele şi impozitele, la loc comanda!

Într-un comunicat de presă emis vineri, 4 ianuarie, Primăria Caransebeş informa că sâmbătă, 29 decembrie 2018, în Monitorul Oficial Nr. 1116 s-a publicat Ordonanța de Urgență Nr. 114/2018, adoptată de Guvernul României, prin care, printr-un alineat introdus la articolul 491, executivul condus de Viorica Dăncilă a stabilit ca în anul 2019, în localitățile în care nu s-au mărit impozitele și taxele locale, acestea să crească la nivelurile maxime prevăzute în Codul Fiscal – Legea 227/2015, în această categorie urmând să intre şi municipiul Caransebeş. Asta deoarece, prin Hotărârea Nr.

USR are organizaţie la Caransebeş

Uniunea Salvaţi România, Filala Caraș-Severin, continuă acţiunile în teritoriu, prin înfiinţarea de noi organizaţii. Ultimul exemplu în acest sens este cel de la Caransebeş, al doilea oraş ca mărime al judeţului, considerat polul Dreptei în Caraş-Severin.

Membrii fondatori ai USR l-au ales ca președinte pe Dragoș Curelea, iar din biroul organizaţiei municipale mai fac parte  Flavius Rogovan-vicepreședinte și Alexandra Gavrilă.

Guvernul a ordonat: la loc comanda! Taxe şi impozite maxime pentru caransebeşeni

Într-un comunicat de presă emis vineri, 3 ianuarie, Primăria Caransebeş informează că, deşi Consiliul Local, prin Hotărârea Nr. 213, adoptată în ședința din 29 noiembrie 2018, a decis, la propunerea primarului Felix Borcean, ca impozitele și taxele din municipiu să rămână anul acesta la nivelul celor din 2018, acest lucru nu mai este posibil.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog