Parcă voind să confirme cea ce spuneam într-un editorial, zilele trecute, cum că ora de vară produce numai stres şi încurcături, ceasurile Primăriei Reşiţa refuză să treacă la ora de vară. Aşa cum bine ştiu reşiţenii, ceasurile electronice amplasate în mai multe puncte de pe străzile oraşului, precum şi pe şcoli, indică data, ora şi temperatura mediului, fiind utile cetăţenilor. Numai că, ieri, duminică 25 martie, în ziua în care s-a trecut la ora de vară, ceasurile municipale indicau bine, data şi temperatura, însă erau rămase tot pe ora de iarnă, adică erau cu o oră în urmă.