Menu

Centrul de Voluntariat Reşiţa

Ce facem contra inegalităţii!? Primăria Reşiţa şi voluntarii ne cheamă să facem un lanţ!

E Săptămâna Europeană a Tineretului, ocazie cu care Primăria Municipiului Reşiţa în colaborare cu Centrul de Voluntariat şi Centrul de Tineret Mansarda organizează o acţiune dedicată solidarităţii, incluziunii şi combaterii inegalităţii.

Vineri, 12 mai, de la ora 13:00, reşiţenii sunt chemaţi să vină în centrul civic al Reşiţei pentru a se prinde într-un lanţ uman cât mai mare, ca semn al angajamentului de a construi o Europă incluzivă şi diversă, ne informează Biroul de Comunicare al Primăriei Reşiţa.

Balul Voluntarilor - Gala Voluntarilor de Succes!

Balul Voluntarilor, va avea loc duminică, 18 decembrie, de la ora 18.00, la Vintage Pub, în Reşiţa. Conform organizatorilor: „Balul Voluntarilor se dorește a fi o recunoaștere pe care o aducem voluntarilor cu care noi, organizațiile din Reșița, lucrăm, pentru contribuția pe care ei o aduc la dezvoltarea durabilă a comunității locale. Această reuniune își propune să se constituie într-un mecanism de dialog între actorii sociali dinplan local pentru a sărbători realizările de peste an ale voluntarilor acestora.

Voluntari reşiţeni cântă şi dansează cu tineri din alte ţări, la Sandanski, în Bulgaria

Începând de mâine, 5 septembrie, şi până luni, 12 septembrie, nouă tineri de la Centrul de Tineret Mansarda și Centrul de Voluntariat Reșița vor participa la schimbul de experiență pentru tineret „YES, Youth European Strategy”, ce se va desfășura în localitatea Sandanski din Bulgaria. La eveniment au fost invitaţi 42 de tineri, însoțiți de 7 lideri de grup din: România, Turcia, Grecia, Macedonia, Bulgaria, Italia și Spania.

Powered by Jasper Roberts - Blog