Astăzi au început la Reşiţa întrecerile din cadrul Campionatul Naţional Individual al Juniorilor I şi II, la gimnastică masculină. Competiţia se desfăşoară în Sala Polivalentă, la ea participând 52 de gimnaşti juniori de la 13 cluburi sportive. Aceştia vor concura pentru titlurile naţionale atât la individual compus, cât şi pe aparate.
Ediţia din acest an a campionatului naţional marchează deschiderea oficială a Centrului Naţional Olimpic de Pregătire a Juniorilor de la Reşiţa, considerat pepiniera lotului naţional de seniori.