Menu

cetățean

Caransebeşul, mai bogat cu trei cetăţeni de onoare

În ultima şedinţă din luna noiembrie a Consiliului local, membrii acestui for au aprobat proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş” unui număr de trei personalităţi, respectiv regizorului Ioan Cărmăzan, interpretului de muzică populară Iosif Ciocloda şi muzicianului Alexandru Petria.

Polițiștii cărășenii au petrecut weekend-ul în stradă

La sfârșitul săptămânii, peste 200 de poliţişti cărășeni de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, intervenţie rapidă şi transporturi au acţionat, în sistem integrat, pe toate liniile, pentru siguranţa şi liniştea cetăţenilor.

Astfel, vineri şi sâmbătă, lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfăşurat acțiuni și controale în urma cărora au fost constatate 10 infracţiuni şi au fost aplicate 289 de sancțiuni contravenționale.

Powered by Jasper Roberts - Blog