Până la campania electorală pentru alegerile locale mai este aproape o lună și jumătate. Cu toate acestea, candidații pentru primării au început să-și facă prezența în spațiul public, fie prin lansări neoficiale, fie prin dezvăluiri care mai de care mai interesante. Conferințele de presă reprezintă un bun prilej pentru ca unii politicieni să tranșeze încă de la început disputa cu adversarii lor.