La sfârșitul săptămânii, peste 200 de poliţişti cărășeni de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, intervenţie rapidă şi transporturi au acţionat, în sistem integrat, pe toate liniile, pentru siguranţa şi liniştea cetăţenilor.
Astfel, vineri şi sâmbătă, lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfăşurat acțiuni și controale în urma cărora au fost constatate 10 infracţiuni şi au fost aplicate 289 de sancțiuni contravenționale.