Menu

CSM Reșița

Derby ca pe vremuri în Valea Domanului: CSM – Gloria Reșița

Moment de aducere aminte a vremurilor de altădată, astăzi, în Valea Domanului. De la ora 17, pe Stadionul Mircea Chivu se vor întâlnii fostele glorii ale echipelor, cândva, fanion: CSM și Gloria Reșița. Ideea unui astfel de meci și a unei reîntâlniri emoționale de acest gen aparține lui Romeo Rus, fost component al Gloriei, care în demersul său a fost sprijinit de cunoscutul fost președinte al CSM Reșița, Marius Popescu, dar și de Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin și CSM Școlar Reșița.

Aur şi recorduri naţionale pentru atleţii master de la C.S.M. Reşiţa

Stadionul de atletism Iolanda Balaş din București a găzduit, în zilele de 2 și 3 iulie, Campionatul Național de Atletism Master, competiție la care județul Caraș-Severin a fost reprezentat de doi atleți legitimați la C.S.M. Reșița și coordonați de antrenorul emerit Cristian Dragomir. Este vorba de profesorii de educație fizică Floarea Pascal (Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș) şi Alexandru Daniel Pascal (Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș), care au obţinut cinci medalii de aur și au corectat patru recorduri naționale.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog