Nu știu câți dintre reșițeni au văzut ca în oraș să se spele carosabilul, pentru a arăta frumos și civilizat. De stropit praful în timpul verii am mai văzut, dar de spălat străzile, nu. Cum orice lucru are un început, în această săptămână se va întâmpla și așa ceva. Inițiativa aparține conducerii Primăriei Municipiului Reșița.
Potrivit unui comunicat de presă, operatorul de salubritate - SC Supercom SA - intenționează ca, în ziua de miercuri, 30 martie, să efectueze lucrări de salubrizare pe Bulevardul Muncii constând în măturat mecanizat și spălarea carosabilului.