Aproximativ 300 de elevi de ciclul primar, reprezentând cincizeci de școli cărășene, sunt implicați, în acest an școlar, într-un proiect educațional județean intitulat „Povestea locului meu”, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Organizați în echipaje de câte patru copii din aceeași unitate școlară, elevi din toate zonele geografice ale județului participă la o serie de activități finalizate prin concursuri pe diferite teme.