Menu

CV

Tot mai puţini profesori vor să fie directori!

Prima probă, cea scrisă, a concursului pentru ocuparea funcţiilorde director şi director adjunct la anumite unităţi de învăţământ din judeţ s-a încheiat. Din cei 44 de candidaţi, şase nu au reuşit să întrunească punctajul necesar, iar unul nu s-a prezentat.

Jale mare: aproape o treime dintre profesori au picat examenul pentru funcția de director

Examenul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar a ajuns în faza contestațiilor finale. Practic, nu se mai poate face nimic pentru profesorii care nu au reușit să treacă probele unui examen ce s-a dovedit mai greu decât s-au așteptat. Rezultatele acestuia se reflectă în mare măsură în pregătirea elevilor și, mai ales, în notele și calificativele obținute la examene de copii. Dacă profesorii se găsesc în astfel de situații jenante, ce așteptări am putea avea de la elevi?

Powered by Jasper Roberts - Blog